Dinamo s-a lepădat de Lidia Şimon ca de o persoană lipsită de importanţă. Fără discuţii, clubul condus de Elisabeta Lipă i-a trimis, la finalul anului trecut, trecerea în rezervă. Cui? Atletei care a alergat cinci maratoane olimpice consecutive - de altfel, singura femeie din lume care a reuşit o asemenea performanţă, în 2000, la Sydney, devenind vicecamp i - oană. Sportivei care are un “aur” şi două “bronzuri” la Mondialele de Maraton, patru medalii la Mondialele de semimaraton şi un “bronz” la Europene. Majoritatea medaliilor sunt trecute în dreptul clubului din Ştefan cel Mare, unde a fost angajată din 1999.
“Mi-a fost trimisă o decizie prin care am fost trecută în rezervă. Nu m-a întrebat nimeni nimic, nu am făcut nici o cerere. Retragerea trebuie să vină din partea mea, nu să fie impusă!”, ne-a spus supărată Lidia Şimon. La Federaţia Română de Atletism (FRA), acelaşi tip de operare. “Aşteptam să fiu sunată din România (ea se află în SUA - n.r.), poate pot să ajut pe cineva, dar nu, nu s-a întâmplat”, a adăugat olteanca. Cu toate astea, Şimon tot mai vrea să poarte tricoul României. Unde? La Jocurile Olimpice din Brazilia, din 2016! “Eu o să îmi fac baremul şi vreau să particip la a şasea Olimpiadă”, a spus atleta, care va fi prezentă la startul maratonului Boston, pe 21 aprilie: “Mă interesează mai mult cursa de Master, dar mă gândesc şi la un top 10 la Open”.
Campioana olimpică a probei de maraton din 2008, de la Beijing, Constatina Diţă (foto, 44 de ani), a fost nevoită să renunţe la atletism din aceleaşi cauze. “Mi-am dat demisia de la Dinamo pentru că nu mă lăsau să mă antrenez în America. Mi-au spus că sunt obligată să mă pregătesc în ţară. Atunci am demisionat! Oricum, nu le ceream bani pentru pregătire”, a declarat sportiva pentru Libertatea.