Maratonistul Artur Miklos, dependent de alergare, dependent de competiții
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nu mulți români născuți la începutul anilor '70 pot spune că au alergat un maraton mai repede de 2 ore și 19 minute.
Cuprins:
De fapt, sunt doar doi, unul dintre ei fiind Artur Miklos (născut 1972), povestea căruia o vom afla în cele ce urmează, acum antrenor la ACS Athletic Tg. Lăpuș, iar cel de-al doilea, Laurențiu Staicu (născut 1970, PB – 2.15.44), fost atlet care trăiește acum în Franța.
În total, sunt doar 4 români care au venit pe lume după 1970 care au putut fugi așa de repede, cel de-al treilea fiind Marius Ionescu (născut 1984), cu un PB de 2.13.00, iar al 4-lea Nicolae Soare, cu 2.18.52.
Să revenim însă la Artur Miklos. Dacă am putea să ne întoarcem în timp, să privim ce făcea copilul Artur, l-am vedea jucând fotbal la Târgu Lăpuș.
”Nu am avut sportivi de performanță în familie, dar mereu mi-am dorit să am o viață de sportiv, să concurez, să stau în cantonamente, să vizitez lumea. Am început cu fotbalul, ca orcine atunci, era perioada aia când Steaua era în elita europeană.
Cochetam și cu atletismul, mai exact mă duceam la crosuri, dar cum veneam mereu pe locul 3, nu mă băga nimeni în seamă. Am continuat cu fotbalul până mi-am rupt nasul. M-am speriat și eu, s-a speriat și mama când m-a văzut la spital cu capul plin de sânge. Alergam foarte mult și pe terenul de fotbal”, povestește, pentru 4run.ro, Artur.
În 1998, a devenit vicecampion național
Ajuns la Școala Militară a fost remarcat de Ilie Pop, după ce a alergat o mie de metri în 2 minute și 37 de secunde, și de aici a început legătura dintre Artur Miklos și alergarea de distanță, legătură care continuă, la fel de intens ca în tinerețe, și acum.
”Am început antrenamentele, au urmat crosurile. Eram coleg în armată cu Marcel Laza. Tot ce făceam era atunci cu specific militar, era prin '91-'93, cam pe la 20-21 de ani. Dar eu aveam visuri mari. În 1997, am ajuns în lot de maraton. Începusem încet-încet să mă prind care e șmecheria cu proba asta, atunci Marian Gigea era foarte tare, fugea suta de kilometri în 6.45 – 7 ore (n.n. – Marian Gigea, atlet născut în 1966, cu PB pe maraton 2.16.31). Și ca să pot face ce trebuie, am plecat din armată cu demisie în 1997.
Am început să mă antrenez specific, după capul meu sau după ce mai furasem de la alții. În 1998, am devenit vicecampion național la maraton cu 2.28, asta după ce cu o săptămână înainte fugisem 2.21 la Maratonul de la Budapesta”, detaliază maramureșeanul cu sânge maghiaro-român.
Aduna peste 8.000 de kilometri alergați pe an
Miklos se antrena mult, se antrena tare, și rezista la această corvoadă poate și pentru că, așa cum ne-a spus, a avut o copilărie grea, cu multă muncă la câmp, care l-a întărit.
”Eram fanatic cu antrenamentele, cu sportul! Stilul meu de pregătire era mai rusesc așa. Mult, mult, mult, asta și poate pentru că țineam la tăvăleală, nu m-am accidentat serios niciodată. Preferam alergările de durată, uneori și repetările. De exemplu, făceam 30 kilometri dimineața, seara mai făceam 10 km și cu câteva repetări de 200 de metri. Lucram mult pe fond de oboseală, de fapt asta și înseamnă maraton.
Pentru că toată lumea fuge până la kilometrul 35, dar de acolo începe greul. Poate îmi ieșea mai bine proba asta dacă aș fi făcut doar 2-3 maratoane pe an, dar era nevoie de bani. Ce mi se părea greu? Repetările de 400 de metri la sub 70 de secunde. Foarte grele! Dacă erau pe la 75 de secunde erau acceptabile, mergeau!”, povestește cu patos fostul atlet.
”Făceam cam 7-8 maratoane pe an, am vreo 25 de maratoane sub 2.25. Fugeam foarte mult, adunam cam 8.000 de kilometri pe an, au fost 2 ani când am și sărit de 9.000 de kilometri”, adaugă sportivul.
Cum se întreținea? Fugea multe curse pe afară, mai ales prin Hexagon: ”Eram la clublui CFR-ului (n.n. – antrenor Gabriel Brănișteanu) și când primeam bilet din ăla de puteam călători gratuit prin Europa, mă duceam într-un fel de turneu și stăteam 2-3 săptămâni, poate și mai mult, de obicei în Franța, am ajuns și pe la Laurențiu Staicu, și alergam la toate competițiile pe care le găseam.
Erau maratoane de mâna a 3-a așa, dar puteai lua și 1.000 de dolari. Erau, pentru mine, bani buni. Concursurile erau mai bine plătite atunci decât acum, iar la start nu erau așa mulți kenyeni ca acum prin Europa, dar erau mulți ruși și ucrainieni”.
Este antrenor la ACS Athletic Tg. Lăpuș
Artur a rămas alături de sportul pe care l-a îndrăgit foarte mult, a devenit antrenor, acasă, la Târgu Lăpuș, și, în același timp a continuat să se antreneze și să participe la competiții, obiectivele sale fiind în cursele oficiale la categoria Master.
”Sunt cam 15-16 copii la antrenamente, au început să vină și adulți. La noi e o zonă retrasă, dar avem pante, dealuri, aer curat, trasee pentru antrenament, copii sănătoși. E o localitate mică, iar când ești deshizător de drumuri e greu, dar eu dacă mă implic, mă implic până în pânzele albe. Dorința mea e să-i cresc, să le arăt care sunt beneficiile atletismului, unde se poate ajunge cu acest sport”, a declarat Artur.
De ce continuă să se pregătească, să participe la competiții, să vrea să dărâme recorduri la categoria lui de vârstă (n.n. - are 47 de ani)?
”Pentru mine alergarea e un stil de viață. Nu pot să renunț! Să concurezi te motivează și, în plus, după ce faci asta o viață îți rămâne în sânge. Mai mult, să particip la competițiile Master e frumos pentru că îmi reprezint țara. Și, în plus, am de gând să bat multe recorduri naționale la Master. Nu vreau să renunț niciodată la alergat, doar după ce dau colțul”, ne-a explicat maramureșeanul.
Artur a participat în ultimii ani, de obicei la curse de semimaraton (a fost de foarte ori pe primul loc la categoria lui de vârstă la Semimaratonul București sau Maratonul București, proba de semi), are și un bronz la Master, la Campionatul European, pe această distanță, dar nu a mai fugit de mult maraton, distanță pe care putea să o acopere foarte bine în trecut.
”De vreo 3 ani n-am mai fugit maraton și nici nu vreau să o fac până nu sunt bine pregătit, să pot duce un 2.40. Iar asta înseamnă o pregătire destul de bună care îți ia timp. Dar, sigur o să mai alerg! Adică pot să fug și acum un 2.50, știu să fug timpul ăsta, dar nu vreau”, a conchis Artur Miklos.
Artur Miklos PB & palmares
Maraton: 2.18.09, Mainz, 2003
Semimaraton: 65.38, Budapesta, 2004
De 4 ori campion național de maraton, o dată campion balcanic, și de 2 ori campion național de semimaraton
3 maratoane sub 2.19: 2.18.09 în 2003; 2.18.59 în 2002; și 2.18.45 în 2004. În plus, încă 2 sub 2 ore și 20 de minute.
La Master, multiplu campion național și balcanic. Are și o medalie de bronz la Europene, la ”semi”, după o cursă finalizată în 1.16.13.
