Paradoxal, Zizou nu a apucat să îmbrace vreodată tricoul echipei locale, Olympique, fiind remarcat la vârsta de 16 ani de un scouter al lui AS Cannes, care i-a oferit o perioadă de probă de o lună și jumătate. Rămâne vreme de 4 ani la Cannes, contribuind la o calificare neașteptată în Cupa UEFA, dar la 20 de ani face pasul spre o echipă cu adevărat mare în Hexagon, Bordeaux. După alte patru sezoane în tricoul lui Girondins, interval în care joacă 174 de meciuri și înscrie 37 de goluri, bifând și o finală de Cupa UEFA, pierdută cu Bayern, Zidane semnează cu Juventus, pentru suma de 3,5 milioane de euro. Abia aici începe să acumuleze trofee (Supercupa Europei 1996, campionatul Italiei 1997, 1998), dar ratează la mustață Liga Campionilor, în două rânduri, 1997 și 1998, după ce torinezii clachează în ultimul act. În 1998, însă, la 26 de ani, obține confirmarea talentului său uriaș, conducând magistral, spre primul titlu mondial, naționala Franței. Gloria este completă doi ani mai târziu, când „cocoșii” se impun și la Euro 2000, prilej pentru Zidane să părăsească Il Calcio în favoarea mirajului numit Real Madrid. Juve primește 78 de milioane de euro pentru el, iar Zizou își pune imediat amprenta pe jocul „albilor”, cu care cucerește Liga Campionilor în 2002. Se retrage în 2004 din națională, dar revine apoi, conducându-și colegii spre o nouă finală mondială, în 2006, contra Italiei. După ce deschide scorul din penalty, Zidane cedează nervos și îl lovește cu capul în piept pe Materazzi, fiind eliminat. Fără el, Franța pierde titlul la penalty-uri, iar Zizou se retrage din activitate, finalul trist și urât aruncând o umbră nemeritată asupra carierei unui fotbalist nepereche.