Marius Lăcătuș și-a sărbătorit ziua de naștere prin muncă. ”Fiara” se pregătește cu CSA Steaua pentru marele meci cu Academia Rapid, programat pe Arena Națională, pe 14 aprilie.

Astfel, joi, Marius Lăcătuș a participat la o conferință de presă, premergătoare partidei-șoc din Liga a 4-a, la care se speră să se adune peste 25.000 de suporteri.

„Jucătorii au zis că vor să fie susținuți de cât mai mulți suporteri. Cu toții ne doream să avem în tribună cel puțin 10.000 de steliști în tribună. Sper ca acest lucru să se întâmple la jocul cu Rapid. Sper ca în tribune numărul suporterilor steliști să fie peste cel al rapidiștilor și să fie alături de echipă. Ei ar putea fi al 12-lea jucător. Vrem ca la sfârșitul campionatului regulat să fim pe prima poziție, apoi să câștigăm play-off-ul și jocul de baraj. Nu cred că suporterii rapidiști vor fi mai mulți decât cei steliști. Din câte am vorbit cu ei vom fi din punct de vedere numeric la fel ca rapidiștii sau peste”, a declarat Marius Lăcătuș.

Marius Lăcătuș, zece titluri cu Steaua

Marius Lăcătuș este cel mai titrat jucător de la Steaua, ”Fiara” având nu mai puțin de zece titluri cucerite cu echipa din Ghencea. În plus, mai are în plamares cu Steaua șapte Cupe, o Cupă a Campionilor Europeni și o Supercupă a Europei.

Marius Lăcătuș

Marius Lăcătuș

De altfel, aproape toată cariera Marius Lăcătuș a jucat la Steaua (1983-1989 și 1993-2000). A fost titular și a marcat una dintre loviturile de departajare care i-au adus Stelei Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Cu echipa națională, Marius Lăcătuș a susținut 84 de meciuri, marcând 13 goluri. A participat la Cupa Mondială 1990 și 1998 și la Campionatul European 1996.

De ziua lui, Marius Lăcătuș a primit un mesaj și din partea ”rivalilor” de la FCSB. 

„FC Steaua Bucuresti ii ureaza La Multi Ani si multa sanatate simbolului ros-albastru Marius Lacatus, care a implinit joi, 5 aprilie, varsta de 54 de ani. Clubul nostru ii multumeste celui mai titrat fotbalist din istoria Stelei pentru performantele extraordinare obtinute si ii doreste sa aiba parte de cat mai multe bucurii!” ,a fost comunicatul FCSB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.