Floyd Mayweather (40 de ani) și Conor McGregor (29 de ani) se vor înfrunta în ring pe 26 august, la Las Vegas (SUA). Agenția Antidoping din Statele Unite ale Americii (USADA) a anunțat că cei doi luptători vor fi supuși la mai multe teste înaintea marelui meci.Mayweather și McGregor vor fi testați prin surprindere, fără să fie înștiințați în prealabil. “Nu există o limită maximă în privința numărului de teste pe care le putem efectua. Accentul va cădea pe testele făcute în afara competiției”, a declarat un oficial al USADA pentru MMA Fighting.
Potrivit site-ului skysports.com, Conor McGregor a fost testat antidoping de cinci ori în decursul acestui an, de două ori numai în luna iulie. Până acum însă, irlandezul a fost testat doar de agenția antidoping a UFC (Ultimate Fighting Championship, campionatul profesionist nordamerican de arte marțiale mixte), nu și de USADA. Floyd Mayweather a fost testat antidoping de două ori în 2017, de fiecare dată în iulie.