Mesajul emoționant al unui fotbalist de la Borussia Dortmund: ”Nu vom retrograda niciodată!”

Comentează
Arhiva foto

Borussia Dortmund, candidată obișnuită la titlu în Germania în ultimii ani, se află pe ultimul loc în Bundesliga, iar mijlocașul Kevin Grosskreutz a scris un mesaj din suflet pentru fani.

De cinci ani la Borussia, Grosskreutz și ai săi au încheiat ultimele patru sezoane pe unul din primele două locuri în campionatul Germaniei, însă în această stagiune lucrurile merg groaznic, echipa fiind pe ultimul loc, iar în ultima etapă a pierdut cu 2-0 la Frankfurt, cu Eintracht.

”S-au spus și s-au scris multe lucruri! În mod normal, ca jucător n-ar trebui să spui nimic în această situație, ci să taci și să dai totul pe teren. Facem deja asta! Dar tot am vrut să scriu ceva! Pentru mine și pentru echipă, situația actuală e ceva nou, însă noi am ajuns aici! Înțeleg reacția fanilor după meciul de la Frankfurt, deși mă doare sufletul. Pe de o parte, prietenii mei din tribune care sunt nervoși și triști, pe de altă parte sunt prietenii mei de pe teren care simt aceleași lucruri dar știu că e vina lor pentru această problemă”, a scris Kevin Grosskreutz.

”Nu ar trebui să facem greșeala pe care au făcut-o alte cluburi, trebuie să rămânem uniți și să nu scoatem vinovat un jucător sau altul și să îl insultăm. Am eșuat ca echipă, dar doar ca o echipă putem să ieșim din asta. Nu vreau să îndulcesc situația. Vom da totul pentru Borussia Dortmund. Avem nevoie de voi pentru asta, altfel vom ajunge ca alte cluburi care n-au crezut niciodată că vor ajunge pe ultimul loc, iar când au făcut-o n-au mai reușit să iasă de acolo. Îmi pare rău că am scris atât de mult, însă asta simt acum și cuvintele vin din inimă. Un singur lucru este sigur: Borussia Dortmund nu va retrograda niciodată!”, a concluzionat mijlocașul în vârstă de 26 de ani, care este născut la Dormtund.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Reacția Adrianei Bahmuțeanu după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri
09:43
Adriana Bahmuțeannu, prima reacție după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri: „Nu mai aparțin nimănui”
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pe șantierul casei din Italia | Foto: Facebook
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
10:28
Cât de aproape a fost, de fapt, avionul lui Zelenski să fie lovit de o dronă rusească, în Moldova. Noi detalii dezvăluite de la Chișinău și Oslo
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
10:08
Câte kilograme are Andreea Popescu după ce a renunțat la injecțiile pentru slăbit
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală