Libertatea a vorbit cu legendarul Michel Platini, care s-a retras la Cassis, pe malul Mediteranei. Cât costă să mănânci la restaurantul marelui „Platoche”

• Campion european cu Franța, în 1984, câștigătorul Cupei Campionilor, un an mai târziu, cu Juventus, și de două ori semifinalist de Mondial (1982, 1986), „Le Roi” („Regele”) este primul fotbalist care a primit trei Baloane de Aur la rând (1983, 1984, 1985).

De la Saint-Cloud la Mediterana, trecând prin Alpi…

Departe de lumina reflectoarelor, campionul duce o viață liniștită în sudul Franței, nu departe de Marseille, în fermecătorul Cassis.

„Platoche” locuiește într-o casă cu vedere la orașul de coastă împreună cu soția sa, Christelle, are rare apariții publice, preferând terenurile de golf, plimbările, ieșirile cu prietenii sau familia și timpul petrecut cu nepotul.

Platini a părăsit Genolier, cantonul elvețian Vaud, unde locuia într-o proprietate de pe Lacul Geneva, cu priveliște uluitoare asupra Alpilor. A abandonat fără regrete rutina din regiunea pariziană, unde păstrează casa superbă din Saint-Cloud (Île-de-France).

Deși s-a mutat la Cassis doar de câțiva ani, la peste 800 de kilometri de Jœuf-ul natal (Meurthe-et-Moselle), fostul mare fotbalist își cumpărase casa pe dealurile orașului cu vedere panoramică asupra Mediteranei și a luminii sudului în urmă cu aproape 4 decenii.

Obișnuia să vină în vacanță în fiecare vară, apoi a decis să locuiască acolo tot anul, din 2021. A achiziționat apoi și restaurantul: „Altfel, m-aș fi plictisit de moarte”, glumea monsieur Platini, într-o declarație pentru Quest France.

„Cine a văzut Parisul, dacă nu a văzut Cassis, nu a văzut nimic”

Deviza în occitană provensală a comunei Cassis, atribuită poetului Frédéric Mistral (1830-1914), este: „Qu’a vist Paris, se noun a vist Cassis, pòu dire: n’ai rèn vist”, ceea ce se traduce așa: „Cine a văzut Parisul, dacă nu a văzut Cassis, poate spune: nu am văzut nimic”.

Ca să ajungem la „Platoche”, venind dinspre La Ciotat, unde frații Lumiere au inventat cinematografia, altă bijuterie de pe ceea ce localnicii spun că e adevărata Coastă de Azur, „unde este cel mai albastru cer din lume”, am luat-o pe Route de Crêtes, un minunat drum de aproape 15 kilometri care șerpuiește, urcă și coboară printre cele mai înalte stânci maritime din Europa și care leagă cele două orașe.

De multe ori, traseul este închis din cauza pericolului de incendii, dar a fost ziua norocoasă. Doar 28 de grade Celsius.

• Capul Canaille, situat între Cassis și La Ciotat, atinge o altitudine de 363 de metri. Face parte din falezele Soubeyranes. Dintre cei 9 kilometri de coastă care separă aceste două orașe, falezele ocupă mai mult de 4 și sunt cele mai înalte din Franța și printre cele mai înalte faleze maritime din Europa. Clasificat ca sit protejat din 1989, a fost inclus în 2012 în Parcul Național Calanques și oferă o priveliște splendidă de pe Route de Crêtes.

Fiind destul de devreme, am găsit loc de parcare simplu, la doi pași de bistrotul lui Platini și la o palmă de briza dulce a Mediteranei.

Dacă e marți, e Platini!

„Veniți marți, nu e nevoie de nicio programare. În fiecare dimineață, tata își bea cafeaua la bistrot”, e mesajul Marinei, fiica lui Michel, cu care am ținut legătura. Dacă e marți, este Platini? Să fie chiar atât de simplu?

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Marine e fostă actriță de comedie. A debutat la 23 de ani, la Théâtre de l’Orme, în „Les Mangeuses de chocolat”, o piesă încântătoare, o poveste contemporană în care trei femei fac terapie pentru a-și trata dependența de ciocolată.

Ea a făcut școala de teatru Cours Florent, a renunțat mai târziu, dar a rămas la fel de spontană și amuzantă ca personajul de acum peste două decenii.

„Părinții mi-au spus întotdeauna să fac ce vreau, dar să o fac bine”, explica Marine, pentru Le Parisien.

De Funès masculin

Că tot vorbim de actorie, Marine pare un Louis de Funès în variantă feminină. Aceeași vervă, aceeași energie, aceleași 7 lucruri făcute deodată.

Poate că vă amintiți de celebrul comediant parodiind faimosul ghid culinar și stelele Michelin în „Aripioară sau picior?” (L’aile ou la cuisse, 1976), unde este redactor-șef de ghid gastronomic care se luptă cu patronul unui imperiu de tip fast-food pentru a salva bucătăria tradițională. Sau de „Marele restaurant” (Le Grand Restaurant, 1966), unde joacă exigentul proprietar al unui local frecventat de elite.

„Am preluat localul în 2021”

„Le Bistrot de Nino” se deschide la 10.00, dar Marine e de multă vreme la serviciu. Ajută la aranjarea fețelor de masă, se duce la bucătărie, vorbește întruna la telefon. Când termină, ne ia în primire: „România, nu? Bine ați venit!”. 

„Am preluat localul în 2021”, ne explică ea, în timp ce facem câteva poze în fața localului. Apoi, primește plicul nostru voluminos cu poze pentru autografe. „Le semnează diseară, așa am vorbit. Le luați mâine, am înțeles că sunteți cazați în zonă”. Pozele, „vreo 50”, vor veni, până la urmă, prin poștă. Semnătura e neprețuită.

Când legenda îți spune „Jos, șapca!”

Pe neașteptate, Michel Platini apare. „Gata, papa e aici!”, suntem atenționați. Când nu ești pe fază, degeaba e marți…

Stă la umbră, admirând priveliștea portului, așa cum îi place să facă dimineața, devreme sau nu, singur, cu cafeaua lui și „o Coca-Cola zero”. De multe ori, vine „călare” pe scuterul Vespa. 

„Platoche” e relaxat, cu o șapcă închisă la culoare trasă peste cap, o cămașă albastră, cu nasturele de sus descheiat, pantaloni scurți de blugi și adidași. 

Se ridică de la masă, întinde mâna și începe imediat să glumească: „Dacă facem poze, să dai și tu șapca jos!”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1

Când îți comandă asta Platini, cum o făcea pe vremuri cu Fernandez, Tigana, Giresse sau Genghini, te execuți!

„Aici, pot să am timp liber!”, descrie, plastic, Platini noul său stil de viață.

Cât costă să mănânci la „Le Bistrot de Nino”

Restaurantul „cuibărit pe chei” se bazează pe „gastronomie mediteraneeană și pe produse locale și pește proaspăt”, se adresează unei clientele care caută „simplitate rafinată într-un cadru care evocă marea și încurajează convivialitatea”, se arată pe pagina oficială de internet.

Fiecare fel de mâncare este „făcut în casă”. Meniul include preparate clasice din fructe de mare, cum ar fi midii gratinate provensal sau file de biban de mare gratinat cu aioli.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În acest local, unde mai intră și în bucătărie, Michel Platini cultivă o relație relaxată și prietenoasă cu toată lumea.

View this post on Instagram

A post shared by Le Bistrot de Nino (@le_bistrot_de_nino)

Când trecătorii sau turiștii îl recunosc, este întotdeauna prietenos, bucuros pentru o fotografie sau un autograf.

Meniul reflectă spiritul Sudului, după cum observau experții culinari de la Closer Mag și Pure People, cu aperitive care variază între 17 și 26 de euro. 

• Midii gratinate în stil provensal – 18 euro;
• Foie gras de casă – 26 de euro.

Felurile principale au un preț care variază între 24 și 35 de euro, inclusiv doradă, calamari sau tocană de pește de casă. 

• Calamari umpluți  – 27 de euro;
• Antricot la grătar  – 30 de euro.

Deserturile costă între 9 și 11 euro

O masă tipică cu trei feluri de mâncare (aperitiv, fel principal și desert) poate ajunge până la 70 de euro de persoană, fără băuturi. 

Marea petrecere care s-a terminat la podgoria lui Tigana

Pe 21 iunie, când a împlinit 71 de ani, „Le Roi” i-a invitat pe majoritatea dintre colegii cu care a învins Brazilia la CM din 1986, în „sferturi” (1-1, 4-3 după lovituri de departajare), cel mai frumos meci de la turneul final. 

A fost, practic, și o reuniune pentru aniversarea a 40 de ani de la jocul epic de la Mondialul mexican. Joël Bats, Albert Rust, Manuel Amoros, William Ayache, Michel Bibard, Maxime Bossis, Thierry Tusseau, Luis Fernandez, Alain Giresse, Bernard Genghini, Jean Tigana, Bruno Bellone, Dominique Rocheteau, Yannick Stopyra și Daniel Xuereb au fost prezenți.

La prânz, toți au tăiat tortul pentru „Platoche”, iar seara au petrecut la podgoria lui Jean Tigana. Vinurile de Cassis sunt celebre și bune!

În meciul de la Guadalajara, arbitrat de românul Ioan Igna, Careca a deschis scorul (18), iar Platini a egalat (41). Zico a ratat un penalty (75). La loviturile de departajare au ratat nume celebre: Zico, Socrates și Julio Cesar, respectiv însuși „Platoche”!

Arbitrul român Ioan Igna a validat golul marcat de Bellone, care a tras în bară, apoi balonul a intrat în poartă din spatele portarului Carlos. Sud-americanii au protestat, susținând că s-a încheiat faza după ce mingea a lovit stâlpul. Ulterior, regulamentul a fost clarificat.

Amintiri cu Ioan Igna: „Nu invit arbitri la petrecerile mele”

„Nu l-ați invitat la petrecere și pe arbitrul român Ioan Igna?”, îl întrebăm noi, după ce îi urăm la mulți ani legendarului fost fotbalist francez. „Să aibă parte de sănătate, dar eu nu invit arbitri la petreceri!”, glumește. Sau poate e serios „Platoche”.

Fostul mare arbitru arădean care locuiește în Timișoara Ioan Igna (86 de ani) a condus meciul de pe „Jalisco”, pe care îl consideră „reperul” carierei sale prodigioase.

Libertatea: Domnule Igna, l-am vizitat pe Michel Platini…
Ioan Igna: Știu de la Mircea Sandu, care trăiește la Nisa, că Michel s-a mutat undeva în sudul Franței… Ce vreți să aflați?

– Ceva mai multe despre meciul lor cu Brazilia. Platini a reunit foștii mari jucători din generația 86, la fix 40 de ani de atunci!
– Pentru mine, cel mai bun meci… Acum câteva luni am primit o echipă de reportaj de la postul public francez, a venit chiar șeful Departamentului Sport. Știu că au fost măsurători, cum se fac acum, și s-a constatat că, în timpul partidei, de 5 ori balonul n-a părăsit suprafața de joc timp de 4 minute. Asta s-a datorat valorii acelor mari jucători și sportivității lor, dar și arbitrului, care a lăsat avantaje și a asigurat cursivitate jocului. Acel meci a rămas între cele mai spectaculoase din istoria Mondialelor.

– Cum a fost cu Platini, atunci, în 1986?
– Toți eram supărați pe Platini, care spusese ceva de genul „Ce arbitri sunt ăștia, că nici nu-i cunosc?!”. Păi cum nu mă cunoaște?! După un meci în Cupa UEFA, când era încă la St. Etienne, am făcut un raport suplimentar, în care am notat că „am văzut un mare talent, Michel Platini”, iar după câteva luni s-a transferat la Juventus…

„Vă rog să vă întoarceți, să vă văd numărul!”

– Așa…
– Așa că, în minutul 41, când a egalat, am întrebat cine a marcat, să notez numărul, iar el a venit mândru spre mine: „Eu”. I-am zis: „Vă rog să vă întoarceți, să vă văd numărul!”. Știam, firește, că are 10, știa oricine, dar am vrut să i-o plătesc pentru ce a zis.

– Francezii au susținut că nu le-ați dat un penalty.
– Este faza în care Bellone a scăpat singur, portarul Carlos a ieșit și l-a împins. A făcut 3-4 pași spre stânga, apoi a alunecat. Eu lăsasem avantaj, atunci nu mai aveai voie să revii asupra deciziei… Michel era cu mâinile pe sus, „Penalty, penalty!”… Oricum, faultul s-a dovedit a fi în afara careului.

„Toată Franța ar fi spus că au fost eliminați din cauza lui Igna”

– La acea fază, se vede cum vă apucă de brațul stâng cu ambele mâini și vă strânge… Îmi închipui că nu puteați să-l eliminați, dar măcar un „galben” putea primi, bănuiesc!
– Îți dai seama că, dacă-i dădeam „galben”, era al doilea și nu juca semifinala cu Germania (n.r. – 0-2). Toată Franța ar fi spus că au fost eliminați din cauza lui Igna… În plus, am reușit să conduc acel „sfert” fără să dau cartonaș. Ulterior,, la fel, returul finalei Cupei UEFA din 1987, Dundee United – IFK Goteborg (1-1 în tur, apoi 0-1, în Suedia).

– A mai fost și lovitura de departajare bătută de Bellone, când mingea intră în poartă după ce lovește bara și în spate pe Carlos…
– Simplu, am considerat că, până nu se oprește mingea, nu se cunoaște efectul! Efectul unei lovituri de la 11 metri se termină în momentul în care mingea se oprește, nu dacă lovește bara. Regulamentul spunea că, dacă mingea lovește portarul, stâlpul sau bara transversală, se încheie faza. Și eu am explicat: dacă un portar respinge în bară și mingea intră în poartă, nu aștepți să vezi care este efectul? Sau dacă mingea se duce într-o bară, în cealaltă bară și apoi intră în poartă, cum fusese o fază, rară ce-i drept, pe care o văzusem. Regulamentul nu era clar atunci, l-au completat imediat după decizia mea.

Dintre modificările care s-au adus regulamentului, cea mai bună, de departe, este lovitura de la 11 metri de departajare. Eu am prins, când eram jucător, tragerea la sorți. Era egal după 90 de minute, se duceau în vestiar, dădeau cu banul, apoi ieșeau și anunțat că s-a calificat echipa cutare. A mai fost și media de vârstă…

A arbitrat 13 Baloane de Aur

– Unde l-ați plasa pe Michel Platini într-un top 3 al marilor jucători pe care i-ați arbitrat?
– Nu-mi place să fac clasamente, din cauză că aș nedreptăți pe mulți. Am arbitrat 13 Baloane de Aur. Sigur, Platini este între cei mai buni… Dacă insiști, e în top 3…

– Din ce-mi amintesc, ați fost considerat arbitrul nr. 1 al CM din 1986. De ce n-ați primit finala Argentina – Germania (3-2)?
– Teoretic, cine arbitrase una dintre echipe anterior nu era în calcule. Iar eu fluierasem RFG în meciul cu Scoția… Bine, trebuie să fim realiști, nu naivi. Așa că s-a mers până la locul 9 în acel clasament de care vorbiți și s-a ajuns la brazilianul Arppi Filho. Pe vremea aceea, președintele FIFA era Joao Havelange… Care, în 1986, m-a felicitat, mi-a acordat o medalie FIFA și mi-a spus ca, dacă nu s-ar fi calificat Steaua, aș fi fost delegat la finala Cupei Intercontinentale de la Tokyo.

– Ce sfat le dați tinerilor arbitri?
– Să nu uite că, dacă nu erau fotbaliști, nu erau nici arbitri!

– Rodri, cel mai bun?
– Încă de pe vremea lui Masopust și Bozsik s-a născut o vorbă valabilă și azi: numărul 1 în fotbal e cel care are mingea cel mai mult și greșește cel mai puțin! Așa și cu Rodri?

– Apropo, Messi sau Cristiano Ronaldo?
– Ronaldo, Il Fenomeno.

– Merita mai mult Istvan Kovacs? Știu că dumneavoastră l-ați urmărit și recomandat acum mult timp…
– Eu speram să prindă o semifinală… Oricum, îl felicit pentru cum s-a prezentat. El a fost fotbalist, era titular la liga a treia la 16 ani. E un băiat respectuos, care trebuie să îi fie recunoscător lui Ionuț Lupescu, care l-a delegat atât de tânăr la acea finală de Cupă, dar și lui Kyros Vassaras. Puțină lume știe că tatăl grecului care conduce CCA a fost arbitru, chiar l-am avut rezervă la un meci de Cupa Campionilor, al celor de la AEK.

Revenim la „Nino”.

Platini, primele amintiri cu România: Ploiești și Blois

Când a auzit că suntem din Ploiești, Michel Platini a reacționat imediat: „Știu Ploieștiul. Am jucat acolo un meci cu naționala de amatori”. Echipa națională de amatori a Franței nu mai există în prezent, fiind desființată în 1989.

Și-a adus aminte, apoi, imediat de primul lui meci important la o națională a „cocoșilor”. La 3 decembrie 1975, România pierdea în preliminariile olimpice, 0-4, în fața unei echipe de tineret a Franței, cu Michel Platini! Povestea a fost prezentată de gazetarul Alin Buzărin, pentru WeLoveSport.

„România aflase că Olanda se baza pe jucători de liga a treia (i-am și bătut cu 5-1 și 3-0) și că Franța avea de gând să alinieze practic selecționata de tineret. Ștefan Kovacs, care tocmai își terminase (cu o calificare ratată) mandatul de selecționer la Federația Franceză, avertizase public însă, într-un interviu, că francezii au o generație tânără foarte bună. Dar Nea Piști a vorbit și tot el a auzit”, a rememorat Buzărin.

La vremea aceea, la JO nu erau îngăduiți profesioniștii, ceea ce dezavantaja masiv reprezentativele din Occident. Acestea puteau folosi doar jucători care fie aveau sub 21 de ani, fie evoluau cel mai sus la liga a treia, adică la nivel de amatori. În schimb, blocul comunist din estul Europei putea participa cu tot ce avea mai bun. În țările socialiste, fotbalul era socotit amator!

La Blois, România a trimis o națională ce putea fi prima reprezentativă: Moraru – Mateescu, Sameș, Sandu Gabriel, Lucuță – Dinu, Dudu Georgescu, Iordănescu – Troi, Mircea Sandu, Lucescu. Au mai intrat Balaci și Hajnal. Francezii au jucat cu Larrieu – Chazotte, Pottier, Stassiewitch, Meyneu – Luis Fernandez, Rubio, Platini – Rouyer, Schaer, Amisse. Platini, 20 de ani, era mijlocașul lui Nancy în acel moment. Se mai distingeau doar Luis Fernandez, coechipierul preferat al lui „Platoche”, și Loic Amisse.

„Cocoșii” au bătut cu un neverosimil 4-0 (Fernandez 43, Rouyer 64, 72, 80) și, deși surclasaseră amatorii Olandei (5-1 și 3-0) și învingeau Franța în returul de la București cu 1-0 (Bölöni), ai noștri au ratat calificarea.

A adus titlul european de unul singur

La EURO 1984, Platini a adus titlul aproape de unul singur, marcând 9 goluri. Pe 27 iunie 1984, naționala Franței câștiga Campionatul European, pe Parc des Princes, împotriva Spaniei (2-0). Pentru prima dată în istoria sa, sportul francez a triumfat pe plan internațional. Cu regretatul Michel Hidalgo pe banca tehnică, cel care folosea 4 decari în aceeași echipă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Grupă EURO 1984:

• 1-0 cu Danemarca (gol); 
• 5-0 cu Belgia (3 goluri); 
• 3-2 cu Iugoslavia (3 goluri);

Semifinală

• 3-2 după prelungiri cu Portugalia (golul victoriei);

Finală

• 2-0 cu Spania (golul deschiderii scorului).

Eram acasă, trebuia să câștigăm. Asta le spuneam colegilor tot timpul. Veneam de la Juve, unde câștigam mereu. Mă obișnuisem să câștig. Întotdeauna am avut această motivație, dar în Italia am descoperit ce înseamnă să câștigi ca echipă.

Când a crezut că Battiston a murit

La Mondialul din 1982, Franța lui Platini a pierdut în semifinale, contra Germaniei Federale (3-3, 4-5 după lovituri de departajare).  Meciul a rămas cunoscut drept „Corrida de la Sevilla”, după ce portarul Harald Schumacher l-a atacat brutal și l-a accidentat grav pe Patrick Battiston, fără ca arbitrul olandez Charles Coorver să intervină.

În repriza a doua, la 1-1, francezul Patrick Battiston a scăpat în zonă centrală, a apucat să tragă, pe lângă poartă, iar portarul vest-german Harald Schumacher l-a lovit violent în plină figură, fără a atinge mingea.

Battiston a rămas inconștient pe gazon, pierzându-și mai mulți dinți și a fost scos de pe teren pe targă.

„Am fost primul lângă Battiston. Se poate vedea și pe imagini că mi-am pus mâinile în cap. De altfel, am și alergat ținând targa pentru a-l duce cât mai repede în afara terenului”, declara Platini, care mărturisea că, în primul moment, a crezut că Battiston nu mai e în viață.

La CM 1982, Franța a cedat și în finala mică, 2-3 cu Polonia.

„Maradona a excelat în două sporturi, fotbal și… baschet”

Cupa Mondială extinsă la 48 de echipe: „Extinderea competiției este un lucru bun; oferă o șansă unor noi națiuni. Nu știu dacă 48 este numărul ideal, dar trebuia făcut ceva pentru țările din Africa. Pe hârtie, Franța mea este cea mai puternică, dar aș paria un euro pe Portugalia” (predicția lui Platini înainte de fazele finale).

Despre Maradona: „A fost mai bun decât mine, a excelat în două sporturi, fotbal și baschet (aluzie la golul marcat cu mâna, în sfertul cu Anglia, de la CM 1986). Pentru a înțelege de ce Diego era la un alt nivel, să ne amintim că mereu a fost perceput ca un Che Guevara: o viață tumultuoasă, dar, în esență, un băiat formidabil. Un adevărat fenomen”.

De ce nu vorbea cu Larios, deși jucau împreună

Discret în viața privată, Platini este căsătorit cu Christelle din 1977. Împreună, au doi copii, Laurent (46 de ani), director comercial la clubul RC Lens, și Marine (45 de ani).

Când Michel Platini încă juca pentru Saint-Étienne, coechipierul său de la acea vreme, Jean-François Larios, s-a îndrăgostit de soția sa și au avut o relație pasională timp de doi ani.

„Este povestea lui Adam și Eva, păcatul originar. Dar a fost dragoste la prima vedere, o adevărată poveste de dragoste. Am crezut că suntem bine ascunși, dar, din păcate, a ieșit la iveală…”, a povestit fostul jucător, azi 68 de ani, într-un interviu acordat Le Parisien, în 2017.

„Nu ne-am mai vorbit. Nici măcar un salut. Dar am continuat să jucăm împreună”, spune cel care se autointitula „un „vagabond de lux”.

Christelle se va întoarce, în cele din urmă, la Platini: „Ne-am luat rămas-bun la telefon; a ales să nu rămână cu mine. A trebuit să accept”.

„Avea fundul prea mare”

Platini s-a născut pe 21 iunie 1955, la Jœuf, 340 de kilometri de Metz. Bunicul său era piemontez, se stabilise în nord-estul Franței după Primul Război Mondial. Tatăl, Aldo Platini, decedat în 2017, fusese fotbalist și apoi profesor de matematică. Mama, Anna Piccinelli, avea și ea rădăcini peninsulare. 

Micul Platini a fost de două ori atât de aproape de a juca la Metz. La 16 ani, a fost chemat la o selecție. S-a accidentat și totul a picat. Peste un an, a căzut testul de respirație. Adolescentul a încercat de zece ori, iar după ultima tentativă s-a prăbușit, leșinat. A fost respins, după ce doctorul i-a anunțat pe oficialii clubului că are și probleme respiratorii, și insuficiență cardiacă. 

Citat într-un portret al lui Platini realizat de GSP, Carlo Molinari, președintele lui Merz în perioada 1967-2009: „Acea prostie merită să fie pusă într-un muzeu. Da, am fost atât de nepregătiți, încât l-am refuzat pe Platini. Bine, nici Michel nu era un fenomen în 1972. Era fiul lui Aldo Platini, iar oamenii îl găseau mai slab decât tatăl său. Mi-au transmis că Michel avea fundul mare și că nici nu se poate întoarce. Și a semnat cu Nancy”.

Cine este „Platoche”

Data nașterii: 21 iunie 1955 (Jœuf)
Post: mijlocaș ofensiv.
Cluburi: Nancy (1972-1979; 213 meciuri – 127 de goluri; titlul în 1978), Saint-Étienne (1979-1982; 145-82; titlul în 1981), Juventus (1982-1987; 222-103; două titluri în Serie A, o Cupă a Italiei, o Cupă a Campionilor Europeni, o Cupă a Cupelor, o Supercupă a Europei, o Cupă Intercontinentală)
Meciuri/ goluri la națională (1976-1987): 72/ 41

A jucat în naționala Kuweitului!

Retras din fotbal oficial pe 17 mai 1987, de la Juventus, Michel Platini avea să mai joace un singur meci, un an și jumătate mai târziu, pentru naționala Kuweitului.

El primit o invitație surprinzătoare, ca reprezentant al Adidas, din partea emirului kuweitian Jaber al-Ahmad al-Sabah, un fan al fostului fotbalist. Și „Platoche” a acceptat.

Pe 27 noiembrie 1988, acesta a evoluat în primele 21 de minute ale amicalului Kuweit – URSS (0-2), pe stadionul Al-Sadaka din Kuwait City, meci aflat în palmaresul FIFA.

• La Mondialul din 1982, seicul Fahd Al-Ahmed Al-Jaber Al-Sabah, președintele federației de fotbal din Kuweit, a coborât din tribună pe teren, a anulat un gol al Franței și a amenințat că își retrage echipa de pe gazon. Franța conducea cu 3-1 când francezul Alain Giresse a marcat un al patrulea gol. Jucătorii kuweitieni s-au oprit din joc, susținând că au auzit un fluier din tribună. Șeicul Fahd a coborât pe teren și a protestat vehement, iar după discuții prelungite cu arbitrul sovietic Miroslav Stupar, golul a fost anulat. Totuși, „cocoșii” au marcat și golul de 4-1. Ca urmare a acestui incident fără precedent, FIFA l-a amendat pe șeic cu 8.000 de dolari, iar arbitrul a fost suspendat.

Antrenor și nu prea

După ce și-a încheiat cariera de jucător, Platini a devenit antrenor. A fost aproape patru ani selecționerul Franței (1988-1992). Declarat tehnicianul anului în 1991, în ancheta realizată de World Soccer, după 19 meciuri fără înfrângere, Michel privea Euro 1992 cu mare speranță, dar echipa lui Papin și Cantona a dezamăgit. Două egaluri, înfrângere în fața Danemarcei, viitoarea campioană, și „cocoșii” au fost eliminați încă din grupe! Imediat, Platini a renunțat la post și acela a fost sfârșitul aventurii sale ca antrenor.

A fost analist sportiv la televiziune, dar era atras de administrație. A fost vicepreședintele Federației franceze, copreședintele Comitetului de Organizare la CM 1998, membru al Comitetului Executiv și FIFA din 2002, peste patru ani fiind numit președintele Comisiei Tehnice FIFA. A fost 8 ani președinte UEFA, dar două scandaluri colosale în care a fost implicat l-au expulzat din fotbal.

Afacerea „Qatar” și dosarul plăților suspecte

Pe 2 decembrie 2010, ca membru în CEx FIFA, a votat pentru Qatar la desemnarea gazdei CM 2022 și a influențat decisiv alegerea statului asiatic. În 2013, France Football a scris despre reuniunea secretă la care Platini participase pe 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysee alături de Nicolas Sarkozy (președintele Franței) și de Tamim bin Hamad al-Thani, atunci prinț, apoi emir al Qatarului. 

I s-a cerut să susțină total țara din Golful Persic (în schimbul unei infuzii masive de capital în Hexagon; tot în acea zi s-a decis și preluarea lui PSG de Autoritatea de Investiții în Sport a Qatarului). Pe 18 iunie 2019, Platini a fost arestat la Paris și eliberat după 15 ore de audieri. 

Pe 29 iulie 2015 și-a oficializat candidatura la președinția FIFA, alegerile erau pe 26 februarie 2016, iar el era favorit. Dar a urmat sfârșitul.

„Coșmarul” s-a încheiat abia în martie anul trecut, când Michel Platini și Sepp Blatter (90 de ani), foști președinți UEFA și FIFA, au fost achitați în apel de justiția elvețiană în cazul plății suspecte de milioane de franci elvețieni, circa 2,1 milioane de euro, făcută de FIFA către legendarul fotbalist francez, în 2011.

Curtea de Apel a pronunțat achitarea celor doi foști oficiali după aproape zece ani de anchetă.

Platini și Blatter au pledat pentru achitare, susținând nevinovăția și afirmând că dosarul a fost „o manipulare pentru a-i îndepărta de la putere”.

De altfel, avocatul lui Platini, Dominic Nellen, a declarat că „motivul acestei proceduri era doar de a-l împiedica pe Michel Platini să devină președinte al FIFA”.

Cazul se referea la o plată de două milioane de franci elvețieni, circa 2,1 milioane de euro, făcută de FIFA lui Platini în 2011. Francezul ar fi primit acei bani în 2011 pentru serviciile prestate în calitate de consilier al elvețianului între 1998 și 2002. Ambii au justificat plata eșalonată în rate prin faptul că la timpul respectiv, normele FIFA nu permiteau remunerații atât de mari precum cele convenite între Blatter și Platini.

Scandalul de corupție a pus capăt carierei ambilor înalți oficiali, excluși din fotbal în 2015, iar visul lui Platini de a-i succeda lui Blatter la șefia FIFA a fost compromis. 

Libertatea l-a vizitat la Zürich, în 2022, pe Sepp Blatter, când a realizat un interviu exclusiv cu fostul șef al FIF, iar elvețianul a declarat că „aceasta este o mare prostie”.

În iunie a fost la un turneu de golf

La finalul lunii iunie, Platini a participat la cea de-a 21-a ediție a Cupei de Golf Fondazione Vialli e Mauro, evenimentul care unește profesioniști, celebrități și amatori. Evenimentul este programat luni, 22 iunie, la Royal Park I Roveri din Fiano Torinese, o bijuterie amplasată în cadrul splendid al Parcului Natural La Mandria.

Asociația care poartă numele celui care a fost marele fotbalist Gianluca Vialli (1964-2023) are ca obiective principale sprijinirea cercetării în domeniul SLA (Scleroză laterală amiotrofică) și prevenirea cancerului. Fundația a fost fondată în urmă cu 23 de ani de Gianluca Vialli și Massimo Mauro.

My friend, „Nașul”

În perioada în care era președinte UEFA, la invitația bunului său prieten Mircea Sandu, Michel Platini a fost de mai multe ori în România.

În 2008, preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni și i-a oferit o minge de fotbal cu autograf. Platini s-a aflat într-un turneu în regiune, care a mai cuprins Albania şi Bulgaria.

El a inspectat și stadiul lucrărilor de construcţie a noului stadion Naţional şi a avut întâlniri cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi cu şeful Cancelariei prim-ministrului, Dorin Marian, la Palatul Victoria.

În 2009, a participat la centenarul FRF, o megareuniune pe care forul românesc a cheltuit 400.000 de euro.

„Nu vă mai vopsiţi niciodată, pentru că nu veţi mai câştiga nimic”

„Sunteţi o ţară puternică în fotbal, cu o frumoasă istorie şi cu mari jucători. Aveţi încredere, chiar dacă e mai dificil acum. Generaţiile se schimbă, se duc unele, vin altele. Când v-aţi vopsit toţi blonzi, la Mondialul din 1998, n-aţi mai câştigat nimic! De fapt, acesta este mesajul pentru voi. Nu vă mai vopsiţi niciodată, pentru că nu veţi mai câştiga nimic”, spunea atunci Platini.

În perioada 11-13 mai 2009, Bucureștiul a fost și gazda Comitetului Executiv UEFA, în premieră pentru România.

În 2011, Michel Platini a vizitat din nou stadionul Naţional. Șeful UEFA a avut nevoie de numai jumătate de oră pentru a trage concluziile – construcţia este impresionantă. Mai în glumă, mai în serios, Platini a declarat, citat de Antena 3, că pe un astfel de stadion trebuie să joace fotbalişti valoroşi pe care naţionala României încă nu îi are.

„Dacă vă întâlniți cu Mircea Sandu, transmiteți-i sănătate bunului meu prieten”, a ținut să menționeze Platini.

---

Cuvintele lui Zinedine Zidane spun totul și azi: „Când eram copil și mă jucam cu prietenii, întotdeauna voiam să fiu Platini”.

Francezii l-au iubit și îl iubesc pe Michel Platini. Icoana lor! Unii ar spune că epoca lui a trecut. „Les Bleus” au cucerit, între timp, două titluri mondiale (1998, 2018) și încă unul european (2000).

Mbappé sapă la statuie. Dar primii campioni, generația 1984, nu vor fi uitați niciodată.

Prima emoție, prima iubire nu se uită niciodată. „Platoche” era acolo.