Anunțul a fost făcut, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă de către ministrul tineretului și sportului, Eduard Novak, informează HotNews.ro.
Acesta a precizat că meciul de pe 28 iunie s-ar putea să se dispute cu 45 % dintre spectatori pe stadion. Adică 25.000 de fani, în condițiile în care Arena Națională are o capacitate de 55.635 de locuri.
„Ne gândim ca la al patrulea meci să avem 45% dintre spectatori pe stadion”, a declarat Eduard Novak.
Meciul din optimile Euro 2020 găzduit de București se va disputa între câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00). Astfel, Franța, Germania sau Portugalia vor juca la București.
Celelalte trei meciuri din grupele de la Euro 2020 găzduite de România vor avea loc cu până la 13.000 de suporteri în tribune, respectiv 25 % din capacitatea stadionului.
Meciurile din grupele Euro 2020 programate pe Arena Naţională:
- Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
- Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
- Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00)
Fanii revin pe stadioanele din România
Eduard Novak, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că urmează să fie publicat un nou ordin în Monitorul Oficial prin care fanii vor avea acces pe stadioane, la 25% din capacitatea acestora, fără a mai fi nevoie ca organizatorul să trimită cereri în acest sens.
„Astăzi vom da o veste extraordinară, ieri seară dansam de unul singur, 25% va fi procentul liber al fanilor pe stadion, fără birocraţie, nu mai trebuie trimise cereri către MTS, noi către MS şi apoi CNSU. Pentru toate competiţiile se poate aplica regula de 25%. În situaţii excepţionale, pentru mai mult de 25%, organizatorii au nevoie de cereri”, a spus Eduard Novak.
„Suporterii trebuie să fie vaccinaţi, să aibă test PCR de 72 de ore sau teste antigen de 24 de ore. Se pot face şi la stadion teste rapide”, a declarat Eduard Novak.
Ministrul sportului a mai spus că sportivii care s-au vaccinat nu mai trebuie să facă teste anti-covid înainte de competiţii.
„Pentru sportivi, am decis ca vaccinarea să ţină loc acestor teste, dacă te-ai vaccinat cu ambele doze, după 10 zile te poţi duce la competiţii, fără niciun test”, a precizat Eduard Novak.
FOTO: Hepta