Mircea Lucescu nu se împacă nici acum cu gândul că Zenit l-a dat afară! Este pentru prima oară în cariera antrenorului în vârstă de aproape 72 de ani când a fost concediat de la un club.
Zenit Sankt Petersburg i-a făcut vânt după sezonul dezamăgitor, atât în plan intern, cât și european.
„Încă aștept să fiu informat oficial. Am constatat pe site-ul lui Zenit că Mancini e noul antrenor, dar eu nu am primit nici măcar un telefon”, a declarat tehnicianul, care va împlini 72 de ani pe 29 iulie.
„Mi se pare incredibil. I-am adus lui Zenit peste 100 de milioane de euro din transferurile lui Hulk, Garay și Witsel. Și uite cum sunt tratat”, s-a plâns Il Luce.
Mircea Lucescu se laudă cu ce n-a făcut: cel mai mult a lucrat cu Witsel – 6 luni!
Lucescu se laudă cu transferuri la care n-a avut nicio contribuție. Hulk a fost vândut în iunie 2016 contra sumei de 55,8 milioane de euro la Shanghai, înainte ca Mircea Lucescu să-și intre cu adevărat în pâine la Zenit. Chinezii au dat o poală de bani pe brazilian pentru ceea ce a realizat înainte de era Lucescu.
Și în cazul lui Garay, lucrurile stau la fel. FC Valencia l-a cumpărat cu 35 de milioane de euro pe 31 august 2016. Lucescu abia apucase să-l cunoască pe argentinian.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_80818bbd96a83e23cffda1280d3d49d1.jpg)
Belgianul Axel Witsel, alt jucător celebru înainte să-l „descopere” Lucescu, a avut șansa să lucreze cu românul doar 6 luni, fiindcă pe 3 ianuarie 2017 a fost vândut în China, la Tianjin Quanjian.
Rezultate finale BAC 2025, după comtestații – publicate pe edu.ro!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1ed0a996d735562531056e4488eaf76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8708053867bc25c872bed67a50717ecd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_efe96745c6b95b563b01ee3284015bce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bbfa05f4442e764c468a73e019b07558.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1feed84e6a65936e5637e1e3896ba25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a033df3c4c556f8539acfddb69abbce7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7e6a9d899c7a32c592ff04ae9872650c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_62357ab0af4ede8cc60309d0a3885d29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0da2b9034d8a5ba2da82aa28fd4b5c8f.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ca35dc1390047c81cf66f720ecfcfaf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6bab2217a92fdf1033dc47570b06fd0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_acda523761a82ac8cc24e1a4d52dda5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4eb6cc0e7f1d194f4f5f4264d0c6913b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_037c5fc184cdef4df2031e5f7f5138f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cc15ecbff1d0f9a3ca56b2f6261a7063.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3939de22ef2f02efd83a18f3ba802796.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4f2a937e1fcfb86dfb431893f356fa0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_c77ad4b0df5c47f750628dcaaccb1091.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0a4955e43c72761f09ac5c930353859f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_cea38f98fa491dffcd24b4cba9120008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1555ad90a0fb53e30ae99dbf4ee2db24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_75e55c589559c925e5102827bac71244.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.