Viorel Moldovan a facut un meci mare impotriva lui Manchester. Atacantul l-a pacalit, in minutul 9, pe Fabien Barthez, deschizand scorul. Aflat intr-o forma de zile mari, "Moldo-gol" a mai ratat cateva ocazii, dar i-a si servit excelent pe coechipierii sai, insa pana la final portarul chelios a facut minuni. "Pacat ca nu am castigat, insa consider rezultatul echitabil, pentru ca nu am reusit sa pastram avantajul pe tabela. Sunt fericit ca mi-am adaugat un gol frumos in palmares", a spus Viorel.