Un bărbat de 62 de ani din insula Sylt, Germania, a fost amendat după ce și-a parcat Dacia timp de doar câteva minute, pe iarbă.
Un bărbat de 62 de ani a fost amendat cu 145 de euro pentru că și-a parcat mașina timp de trei minute pe o mică zonă de iarbă din insula Sylt, relatează publicația germană T Online. Incidentul, petrecut în vara acestui an, a stârnit controverse, mai ales că șoferul susține că spațiul părea permisiv pentru parcare.
„Erau doar trei minute, dar au fost o greșeală scumpă”, a declarat bărbatul pentru presa germană.
În plus, el a explicat ca își oprise Dacia pe un petic de iarbă pentru a rezerva rapid niște biciclete.
„Nu exista niciun lanț, nicio barieră, nici măcar ghivece cu flori. Nimic care să indice că nu ai voie să oprești acolo”, a adăugat acesta. Totuși, la scurt timp, a primit prin poștă o amendă usturătoare.
Potivit sursei citate, amenda a fost justificată printr-un anunț afișat pe o foaie A4 într-un magazin din apropiere. Documentul preciza că orice încălcare a regulilor de parcare pe terenul privat va fi sancționată. Problema, însă, este că acest anunț era, conform șoferului și altor martori, parțial acoperit de un stativ de haine.
„Dacă semnalizarea nu este vizibilă, atunci o contestație ar trebui să aibă succes”, a explicat o purtătoare de cuvânt a ADAC.
Bărbatul în cauză a criticat dur situația: „Este pur și simplu o afacere nemiloasă”. De asemenea, el a menționat că ia în considerare să depună plângere împotriva celor responsabili.
Potrivit sursei citate, acest incident pare să fi dus la o schimbare. Foaia A4 care detalia condițiile de parcare a fost îndepărtată, iar sancționarea încălcărilor de pe această proprietate privată a fost oprită.