Muniru și Adi Popa s-au încăierat la vestiare, după înfrângerea de la Cluj-Napoca! ^Mirel Rădoi taie în carne vie: unul dintre cei doi va fi dat afară!

Comentează

După eșecul de la CFR Cluj Napoca, 0-2 în runda a 16-a, doi dintre jucătorii Stelei, Muniru și Adi Popa, s-au luat la bataie la vestiare, anunță digisport.roÎn timpul partidei, ghanezul Sulley Muniru i-ar fi reproșat colegului său egoismul, dar acesta a reacționat foarte virulent, demarând amenințător în direcția fostului jucător al lui CFR. În cele din urmă, Popa i-a arătat doar degetul arătător, apoi i-a făcut semn să nu-i mai comenteze, iar conflictul părea că se încheie acolo.

La vestiare cei doi au reluat conflictul din teren. Adi Popa și Muniru s-au încăierat, reproșându-și unul altuia alegerile din teren, aplicându-și chiar și câteva lovituri. Ceilalți jucători au reușit să-i despartă în cele din urmă, dar fapta se consumase.

Conflictul dintre cei doi a relevat faptul că una din problemele Stelei în acest sezon este falia dintre noii veniți, majoritatea străini, și grupul ”veteranilor” români.
Conflictul din vestiar nu va rămâne fără urmări. Mirel Rădoi, deși el însuși un fotbalist care nu ezita să-și mai ”articuleze” colegii, în perioada în care era căpitanul echipei, nu acceptă astfel de manifestări în rândul elevilor săi și a decis deja măsurile punitive. Cum cel care a început totul a fost Adi Popa, mijlocașul de 27 de ani va fi cel care va plăti chiar cu locul în echipă. Popa va fi pus, cel mai probabil, pe lista de transferuri în această iarnă, fiind considerat unul dintre responsabilii schismei din sânul echipei, dintre cele două tabere.Pe de altă parte, antrenorul din acte al Stelei, Țiți Dumitriu, a tras un semnal de alarmă, într-o conferință de presă, cu privire la greșelile de arbitraj din acest sezon făcute împotriva roș-albaștrilor."Vreau să refuz să cred că cineva are ceva cu Steaua, pentru că Steaua a ținut steagul sus tot timpul. Steaua umple stadioane în deplasare. De ce? Pentru că Steaua are o cotă. Au fost 15 greșeli majore de arbitraj în defavoarea noastră. Nu spun că o greșeală înseamnă un punct, dar înseamnă măcar șase, șapte sau opt puncte. Și aici e o problemă de discutat. Tot aud că se rupe campionatul. Nu se rupe. O să vedeți că nu se rupe. Diferența de nouă puncte față de lider nu este mare, pentru că știu ce poate această echipă”, a spus Dumitru Dumitriu, la DigiSport. Tehnicianul de 69 de ani și-a mai exprimat convingerea că fanii Stelei vor reveni alături de echipa campioană: ”Vreau să cred că fanii vor reveni lângă echipă foarte curând. N-au încotro și nu au de ce să nu fie lângă echipă. Asta e părerea mea. Alte echipe au suporterii lângă ele oricând, în orice condiții”, a încheiat antrenorul roș-albaștrilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: FCSB
ALTE ȘTIRI
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
MONDEN
Alexandre Eram și Andreea Esca
14:49
Câte proprietăți dețin Andreea Esca și soțul ei la Porumbacu de Sus. Alexandre Eram: „Așa a început nebunia”
Andra in Spania
14:43
Anunțul surprinzător făcut de Andra. Se va întâmpla în Londra. „Emoțiile mele sunt deja până la cer. Tocmai am aflat”
POLITIC
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Ultimele știri
15:02
Rusia are un plan în trei etape pentru a-i lăsa pe ucraineni fără electricitate, căldură și apă în iarna care vine. Atacuri plănuite lângă centralele nucleare
15:00
Primii kilometri din Autostrada Unirii A8, deschiși din primăvară: Peste 800 de muncitori lucrează zilnic pe șantier
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vin de la cei 4.000 de comercianți din România
14:54
“Vox populi, vox Dei”
TRENDING
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
13:23
Indicele ROBOR crește din nou și atinge cele mai mari valori din ultimele luni
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!