Gut a fost cronometrată cu timpul de 1 min 43 sec 82/100, fiind urmată de austriaca Anna Fenninger, 1 min 44 sec 14/100, în timp ce sportiva născută la Miercurea Ciuc a sosit a treia, cu timpul de 1 min 44 sec 40/100. Pentru Miklos (26 ani), care a concurat pentru România până în 2010, a devenit sâmbătă primul sportiv maghiar care a reușit o clasare pe un podium de Cupă Mondială la o competiție a Federației Internaționale de Schi (schi alpin, freestyle, snowboard, sărituri cu schiurile, fond sau combinată nordică).
Cel mai bun rezultat reușit de Miklos până acum a fost un loc cinci în proba de coborâre la Crans Montana (Elveția), anul trecut, în timp ce la Jocurile Olimpice de la Soci, tot în 2014, a ocupat locul al șaptelea la coborâre. ''Nu-mi vine să cred. Am mai avut curse bune în trecut, la Crans Montana sau la Olimpiadă. A fost puțin vânt, dar nu mi-am dat seama de direcția lui. Am încercat să zbor'', a declarat Miklos, citată de Agerpres. Slovena Tina Maze s-a clasat pe locul 18, iar americanca Lindsey Vonn a ocupat locul 23 la Saint-Moritz, unde o schioare elvețiană nu mai câștigase din 2001 (Sylviane Berthod en 2001).