A lăsat boxul de performanţă în urmă cu aproape 14 ani.
„Am renunţat din cauza unui meci făcut în Franţa, la profesionişti, unde mi-au furat meciul, dar şi pentru familie, deoarece aveam deja doi copii şi nu ştiam să fac nimic în afară de sport. Am fost obligat să învăţ o meserie, deoarece cu boxul nu reuşeam să mă întreţin”, ne-a declarat Florin Dumitru.

E cel mai fericit când întră în sala de box

Florin Dumitru trăieşte în Brescia. Nu a rupt legăturile cu lumea boxului.
„Câteodată mă mai şi antrenez. Sunt şi antrenor aici la Brescia. Când intru în sala de box, după 9 ore de muncă, sunt cel mai fericit om din lume”, ne-a mai spus Dumitru, care este de părere că în prezent boxul românesc a scăzut foarte mult.
Cel mai important meci al sportivului român a fost la profesionişti, în 1997, în Franta, la Marsilia, în faţa campionului mondial Fabrice Benichou la versiunea WBO.
Florin Dumitru a trecut la profesionişti după ce în rândul amatorilor a luat aproape toate titlurile care i-au stat in faţă. „Am început sa boxez la vârsta de 14 ani. Primul meu antrenor a fost Vasile Mariuţan. Tot la Clubul Dinamo Bucureşti am fost descoperit şi antrenat de Ion Monea, Petre Mateescu şi Valentin Vranceanu”, îsi aminteşte Dumitru.
În 1989 s-a transferat de la Dinamo la Clubul de Mecanică Fină Bucureşti „Alex Com”, unde i-a avut ca antrenori pe Constantin Foia şi Adrian Lăcătuş.
Între 1985 şi 1986 devine campion naţional. Apoi obţine locul 1 la Dinamoviada de juniori din Germania şi titlul de campion la Turneul Internaţional din Italia.
În 1990 se clasează pe locul 3 la „Centura de Aur” a României.
În perioada 1989-1992 face parte din lotul olimpic al României.
În 1994 trece la profesionişti. Din 13 meciuri disputate pierde doar două.
La lot a fost coleg şi prieten cu numele mari ale boxului românesc. „Am fost coleg cu Leonard Doroftei, Francisc Vaştag, Daniel Dumitrescu, Adrian Mărcuţ, Nicolae Aliuţă şi alţii”, afirmă Florin Dumitru. Îi apreciază foarte mult pe boxerii Rudel Obreja, Mike Tyson, Lucian Bute şi Manny Pacquiao.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.