Pe 15 martie, Liviu Ungurean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de alţi doi ultraşi, într-un dosar privind folosirea ilegală de materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal, după ce în locuinţa membrilor galeriei Rapid implicaţi în acest caz au fost găsite arme letale.

Alţi 12 ultraşi, reţinuţi cu o zi înainte, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi distrugere.

Conform datelor din anchetă, pe 29 octombrie 2023, jandarmii au efectuat un control în zona Peluza nord a Stadionului Giuleşti, secţiunea 119 – 120, unde au găsit într-un grup sanitar destinat bărbaţilor patru saci ce conţineau 371 de articole pirotehnice – petarde, fumigene, torţe, combinezoane de culoare neagră şi măşti din plastic.

Materialele pirotehnice erau ascunse într-un spaţiu din grupul sanitar, mascat de o uşă în peretele acoperit cu faianţă.

Daniel Niculae a fost audiat joi, 14 martie, timp de mai multe ore, dar în cazul lui s-a decis cercetarea în libertate. Președintele clubului rapid a fost singurul care nu a avut ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar calitatea sa în cadrul dosarului este aceea de suspect.

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

Dosarul întocmit de procurori se întinde pe 58 de pagini și detaliază acuzațiile care le sunt aduse celor 17 persoane.

La dosar sunt mai multe discuții dintre Daniel Niculae și liderul suporterilor, „Bocciu”. La domiciliul unui suporter au fost descoperite arme cu muniție letală și neletală, iar la alți doi s-au găsit elemente pirotehnice.

Dintre toți 17, Liviu Ungurean a refuzat să dea declarații, 11 persoane au „uzitat de dreptul la tăcere”, iar doi nu au recunoscut niciuna dintre faptele pentru care au fost audiați.

La dosar sunt prezente mai multe înregistrări telefonice și filmul evenimentelor de la mai multe meciuri, începând cu 1 septembrie 2023.

Stenogramele discuțiilor telefonice dintre Liviu Ungureanu și Daniel Niculae înaintea meciului Rapid – FCSB

Ridicarea suporterilor Rapidului a avut loc după meciul cu FCSB, iar înainte au fost mai multe discuții telefonice între „Bocciu” și Daniel Niculae.

La una dintre ele, liderul fanilor cere să primească bani pentru o parte dintre torțe, iar în altele se discută cum să se procedeze pentru a nu atrage suspendarea terenului pentru Rapid.

„La data de 27.01.2024, la ora 16:16:51, Ungurean Georgian-Liviu ia legătura cu Niculae George-Daniel, președintele clubului Rapid, căruia îi cere sprijin financiar pentru a achiziționa materiale pirotehnice, acesta fiind de acord”, spun procurorii, pe baza evidenței de mai jos:

În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”
Recomandări
În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, trebuie, nu?! Ia zi-mi, vii cu mine, dacă batem diseară, la două sute de torțe?

Niculae George-Daniel: … Da, frate, facem cumva! Cum!?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Daa?! Împărțim, că eu am pus și aseară de la mine și pun mereu și … lângă mine nu e nimeni și nu pot nici eu să țin în cursă la nesfârșit.

Niculae George-Daniel: Da, mă, găsim! Cum să nu facem?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da?! Zic, stai, mă că-l sun pe fratele meu, pe Nico. Și ținem amandoi!

Niculae George-Daniel: Normal! Facem, dă-le-n …l

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Punem amândoi câte cinci sute, cinci sute eu, cinci sute (n.r. lei) tu și aia e!

Niculae George-Daniel: Da, nu-i problemă!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Că vreau dacă vin aștia să aprindem toată peluza! Ești nebun!?

Niculae George-Daniel: Da, da!

În ziua de 09.03.2024, la ora 13:59:13, discuție între Liviu Ungurean și Daniel Niculae:

UNGUREAN LIVIU-GEORGIAN: Da, prezidente!

NICULAE GEORGE DANIEL: Verde!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da?

NICULAE GEORGE DANIEL: Verde, verde!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, tată!

NICULAE GEORGE DANIEL: La (n.r. și) cincizeci și cinci dăm drumul la imn. Probabil o să intre…pe strofa trei!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Perfect!

NICULAE GEORGE DANIEL: Voi începeți să dați cu ale voastre! Cât durează? Cinci minute! Cât să dureze?

Adrian Sârbu se reîntoarce în instanță pentru dosarul de evaziune fiscală la Mediafax Group. Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului
Recomandări
Adrian Sârbu se reîntoarce în instanță pentru dosarul de evaziune fiscală la Mediafax Group. Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Perfect! Perfect, perfect!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da. Nu…nu dă drumul! Si dacă dă drumul, iși asumă… își asumă arbitrul! Dar am vorbit și cu COLȚESCU și a zis, dați, bă, cu ce vreți!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da. Perfect!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, tată!

NICULAE GEORGE DANIEL: Bine. Hai! Doamne ajută!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Hai! Pup! Pup!

NICULAE GEORGE DANIEL: Te pup! Pa, pa, pa! Pa, pa, pa!

În ziua de 09.03.2024, la ora 13:45:58, discuție între Liviu Ungurean și Daniel Niculae

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da, prezidente!

NICULAE GEORGE DANIEL: Ce faci? Te pup!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Ce naibii? Pregătiri! Alergături!

NICULAE GEORGE DANIEL: Cred!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: E jale mare!

NICULAE GEORGE DANIEL: …(n.l. – neinteligibil)…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Tu ce faci?

NICULAE GEORGE DANIEL: Trei ore am dormit!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Eu am dormit două! Nici n-am putut să dorm, am moțăit.

NICULAE GEORGE DANIEL: Și eu la fel! Auzi? Am vorbit cu ION mai devreme. Ăștia… arbitrul îi cheamă… la fără șase minute îi cheamă. Până mai ies ei din vestiar, cam pe la fără cinci minute sunt pe holul ăla acolo, până coboară scările.

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Așa.

NICULAE GEORGE DANIEL: Dăm drumul la… dăm drumul la fără cinci la imn, durează vreo trei și ceva. Că nu lăsăm până … ai văzut că îi lăsăm la a treia strofă jos și cântă tot stadionul.

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da.

NICULAE GEORGE DANIEL: E OK? E OK?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi… e OK! Dar să nu cumva… să nu care cumva să iasă ei, NICO! Că după aia m-o opri și pe mine să opresc meciul!

NICULAE GEORGE DANIEL: Ahh! Deci vrei măi… Păi, stai! Că oricum meciul nu începe până nu …(n.l. – neinteligibil)…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, aia e! Păi, aia zic eu! Eu vreau… imnul să-l cântam înainte să iasă ei. Și ei chiar când sunt in gura holului și încep să iasă, atunci să mă desfăsor.

NICULAE GEORGE DANIEL: Deci, câte minute ai nevoie ca să… pentru asta?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, nu știu cât! Cam… Cred că vreo trei, patru, cinci minute.

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi … Arbitrul .. ăsta n-o sa dea drumul la meci dacă vede că…(n.l. – neinteligibil)…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, asta e ideea! Păi, asta e ideea!

NICULAE GEORGE DANIEL: Nu, nu, nu! Nu-i problemă! Important e să nu dăm în timpul … când după ce fluieră începutul!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, eu ce spun? Păi, dar eu ce spun? Eu asta… Că nu vreau să opresc meciul! Că ne suspendă.

NICULAE GEORGE DANIEL: Nu! Asculta-mă! Dar dacă… daca nu… Dacă voi dați, începeți dinainte …

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da.

NICULAE GEORGE DANIEL: Înainte să fluiere el, nu-i nebun să… să înceapă meciul pe petarde! El, n-ai văzut? Că e obligat să oprească! Pe petarde și pe artificii.

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, asta zic! Tu să bagi imnul… înainte să iasî jucătorii! Știi ce zic?

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi… da, da, da! Imnul… nu! lmnul îl bag… ies pe ultimul, pe ultima strofă. Ai două minute până să fluiere el. Până să facă ei poze, oricum mai întârzie vreo trei-patru minute! Și dacă ăsta vede că sunt petarde și că sunt fumigene, o sa rămână transmisiunea live și nu da drumul la meci!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, asta e ideea! Să vorbești tu cu el! Să tragă de timp!

NICULAE GEORGE-DANIEL: Hai că vorbesc acuma! Îl sun … și te sun eu un pic mai…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Haide! Pentru mine nu-i un impediment! Eu vreau să cântăm imnul, îți dai seama! Dar nu vreau sa înceapă meciul! Că dacă începe meciul, după aia ți-l oprește și am luat suspendare!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da, da, da!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Și nu vreau să fiu …

NICULAE GEORGE DANIEL: Nu, nu, nu!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Ai înțeles? Asta e ideea! Că în rest…

NICULAE GEORGE-DANIEL: Nu! Atât timp cât se dau astea înainte să se înceapă…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: SȘi așa eu cred c-o să dea … (…) alea de pe la tribuna. Că am înteles că vin pe la meci azi. Și o să dea cu bombe. (…) Tre’ să gestionezi bine acolo! Să trimiți o echipa de bodyguarzi ca lumea. Să stea… sa stea pe acolo pe ei!

NICULAE GEORGE DANIEL: De la a doua?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da, noștri, da! Cică vin la meci astăzi și că vor să dea ei cu bombe, să dea cu morții lor!

NICULAE GEORGE-DANIEL: Păi, dar nu e OK! Dacă ei dau cu bombe, îi evacuăm!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, asta e și ideea! Dau cu bombe, luați frumos și dați afară din stadion!

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi, da! Hai ca vorbesc cu ION și te sun înapoi! Ca să…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine!

NICULAE GEORGE DANIEL: Să fie… să vedem dacă e clar. Ca…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine, prezidente!

NICULAE GEORGE DANIEL: Dar ăla n-are voie să dea… N-are voie să dea drumul. Ții?

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Păi, eu țin! Că de aia ți-am zis eu că eu vreau să încep chiar când ies!

NICULAE GEORGE DANIEL: Când ies…

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Că după aia, ei ajung la mijlocul terenului, termin eu și într-un minut începe meciul, ții?

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi da!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Eu mi-am calculat fiecare pas!

NICULAE GEORGE DANIEL: Păi, mi se pare ca la un meci, tu cu FCSB-ul, tot așa! Ați… ați… au stat, s-a întarziat începerea meciului cu vreo două-trei minute! Tot din cauza… torțelor și. ..

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Da, păi au dat ei atunci!

NICULAE GEORGE DANIEL: Da. Nu-i problemă! Foarte bine! Dacă dă… atât timp cât nu… nu fluieră arbitrul și nu întrerupe meciul, e perfect!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Luăm decât amenda! Asta e ideea, știi?

NICULAE GEORGE DANIEL: Exact, exact! Exact. Hai ca îl sun și te sun înapoi!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine!

NICULAE GEORGE DANIEL: Il sun pe ION și …

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Bine. Bine, mister!

NICULAE GEORGE DANIEL: Hai! Pup!

UNGUREAN GEORGIAN LIVIU: Pup!

NICULAE GEORGE DANIEL: Pa, pa, pa!

Foto: Hepta.ro

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

NevorbitSiNebagatInSeama   •   27.03.2024, 06:36

Ce *** de școală generală. Atât de imaturi. Niște *** în corp de "om modern". Ați alungat oamenii de pe stadioane. Voi!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI