Iniţial, organizatorii şi ministrul sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, anunţau în ianuarie că niciun jucător nevaccinat nu va putea fi prezent la evenimentul sportiv din capitala Franţei, după ce parlamentul adoptase obligativitatea permisului vaccinal.
Joi, premierul Jean Castex a declarat că restricţiile actuale vor înceta din data de 14 martie, după ce numărul de infectări cu COVID a scăzut foarte mult.
„Situaţia se îmbunătăţeşte datorită efortului colectiv făcut de toţi cei implicaţi în combaterea pandemiei. Sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă fază de relaxare a măsurilor. De luni, 14 martie, vom suspenda aplicarea obligativităţii permisului de vaccinare”, a spus premierul.
Astfel, Djokovic, expulzat din Australia înaintea Australian Open pentru că este nevaccinat, poate juca în aprilie la Mastersul de la Monte Carlo, înainte de participarea la Roland Garros (22 mai – 5 iunie).
Sârbul este deţinătorul trofeului la Roland Garros, anul trecut el învingându-l în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas.
Djokovic, care a deţinut şefia clasamentului ATP timp de 361 de săptămâni, este singurul jucător nevaccinat din Top 100 ATP. Sârbul a pierdut şefia ATP, fiind depăşit de rusul Daniil Medvedev în această săptămână, după ce a fost eliminat neaşteptat de cehul Jiri Vesely în sferturi la Dubai.
Luna trecută, Djokovic declara într-un interviu pentru BBC că nu este antivaccinist, dar e dispus să sacrifice trofee ca să nu fie obligat să se imunizeze.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_abca3128aa91ea15a86fa592f3025b5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_0df521b33efa5b6bf35191d5f1baa3b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_bafbc2b27b77ab89fcb6ec19429c9d5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c304f4868cb69bffbc4497513acea057.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3aa690a6da9066c9f7347a155b992ef9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_2095328a88a077351a0e7f77e8a3ac50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.