Echinocțiul are loc la data de 23 septembrie 2026, marcând începutul oficial al toamnei astronomice. În această zi, soarele traversează ecuatorul ceresc, ceea ce face ca ziua și noaptea să fie aproape egale ca durată, dar nu perfect egale așa cum s-a tot crezut până acum.
Cuprins:
Milioane de oameni asociază echinocțiul de toamnă cu momentul perfect în care durata zilei devine egală cu cea a nopții. Termenul provine din limba latină, unde „aequus” înseamnă egal, iar „nox” înseamnă noapte. Cu toate acestea, din punct de vedere astronomic și fizic, în ziua echinocțiului avem mai mult de 12 ore de lumină, relatează BBC.
Adevărata egalitate între durata zilei și cea a nopții poartă un alt nume: echilux. Fenomenul se produce la câteva zile distanță de echinocțiu, iar diferența este explicată prin modul în care percepem lumina solară pe Pământ.
Echinocțiul reprezintă un eveniment astronomic precis. Este momentul în care Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera nordică în cea sudică în cazul echinocțiului de toamnă. Totuși, calculele astronomice legate de durata zilei nu coincid exact cu momentul trecerii Soarelui peste ecuator.
Diferența dintre teoria astronomică și realitatea vizuală de pe cer este cauzată de două elemente fizice principale, mai precizează publicația britanică:
Definiția răsăritului și a apusului: Orele de răsărit și de apus nu se măsoară în funcție de centrul discului solar, ci în funcție de marginile acestuia. Ziua începe oficial în momentul în care marginea superioară a Soarelui apare la orizont și se încheie abia când ultima margine a discului dispare complet sub linie. Acest mod de calcul adaugă automat câteva minute în plus duratei zilei.
Refracția atmosferică: Atmosfera terestră funcționează ca o lentilă uriașă. Aerul curbează razele de lumină, ceea ce face ca Soarele să fie vizibil pe cer cu câteva minute înainte de a răsări din punct de vedere geometric și să rămână vizibil puțin timp după ce a apus efectiv.
Din cauza combinației dintre refracția luminii și marginea discului solar, în ziua în care pică echinocțiul, lumina zilei câștigă câteva minute în fața întunericului.
Spre deosebire de echinocțiu, echiluxul reprezintă momentul calendaristic în care durata luminii de zi este de exact 12 ore, egală cu durata nopții.
Dat fiind că echiluxul depinde de poziția geografică și de latitudine, el nu are o dată unică la nivel global. În emisfera nordică, echiluxul de toamnă are loc la câteva zile după echinocțiul din septembrie.
Pentru zona României, echiluxul are loc, de regulă, la 2-3 zile după echinocțiul de toamnă. În București, spre exemplu, pe 25 septembrie, durata zilei depășește cu puțin 12 ore (aprox. 12 ore și 1 minut), iar pe 26 septembrie, ziua scade sub pragul de 12 ore (aprox. 11 ore și 58 de minute). Egalitatea matematică perfectă de 12 ore de lumină și 12 ore de întuneric se poziționează chiar între aceste două date.
Din acest punct de vedere, noaptea devine tot mai lungă, iar ziua mai scurtă, proces ce continuă până la solstițiul de iarnă din luna decembrie, când înregistrăm cea mai scurtă zi din an.
Pe lângă scăderea treptată a duratei zilei după echilux, toamna aduce și schimbarea oficială a orei. Trecerea la ora de iarnă (ora oficială de iarnă / timpul legal al României) are loc în ultimul weekend din luna octombrie.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din ultimul duminică a lunii octombrie, ceasurile se dau înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00. Această modificare face ca duminica respectivă să fie cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.
Trecerea la ora de iarnă are rolul de a folosi mai eficient lumina naturală a Soarelui în lunile în care ziua devine tot mai scurtă. Din acest punct de vedere, nopțile devin mai lungi, iar întunericul se așterne mai devreme după-amiaza, proces ce continuă până la solstițiul de iarnă din luna decembrie.