Oficialii clubului de fotbal din Ghencea și reprezentanții MApN negociază de zor pentru marca Steaua. Aceasta ar urma să fie preluată de primii în schimbul unei sume acceptabile.Mai precis, Gigi Becali ar fi dispus să cumpere de la MApN marca Steaua contra a maximum două milioane de euro. ”Gigi Becali e dispus să negocieze pentru marca Steaua. Ar fi păcat pentru ambele tabere să nu se ajungă la un consens, dar asta nu înseamnă că pentru marca Steaua vor fi plătite zeci de milioane de euro. Gigi va băga mâna în buzunar, dacă e vorba de o sumă rezonabilă, undeva între unu și două milioane de euro”, a dezvăluit, ieri, pentru Libertatea, o persoană din cardul echipei campioane.
Aceasta a continuat: ”S-au împăcat rușii cu americanii, nu văd de ce nu se va ajunge la o înțelegere și între oficialii Stelei și cei ai MApN. Până la urmă Steaua e un brand, de care nu-și poate bate nimeni joc”.La rândul său, selecționerul Anghel Iordănescu, bun prieten cu ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a dezvăluit: ”Sunt sigur că probleme mărcii Steaua se va rezolva. Poate că armata vrea mult, dar și eu am vrut multe și am obținut puțin. Așa va fi și acum”. Și Gică Hagi, fost component al Stelei între 1987 și 1990, a vorbit despre acest subiect: ” Steaua reprezintă un brand, un nume, un club competitiv, cunoscut în Europa. Singuri ne facem de râs. Eu cred că Steaua va rămâne cu numele şi emblema”.