SportNews.ro v-a informat ieri despre primele ţinte ale ”Puriului”. Tehnicianul găzarilor vrea să transfere la Ploieşti patru jucători: doi fundaşi, un mijlocaş şi un atacant.

Astfel, după cei doi atacanţi din Belgia, care au cifre bune şi nu costă foarte mult (VEZI DETALII AICI), sursele noastre au dezvăluit identitatea şi celui de-al treilea fotbalist pe care Rednic vrea să-l aducă pe ”Ilie Oană”.

gavazaj

Enis Gavazaj ar putea juca din retur pentru Petrolul FOTO: old.zeri.info

Este vorba despre Enis Gavazaj (19 ani), internaţional albanez de tineret. Postul de bază al acestuia este extremă stânga, dar, în acelaşi timp, tânarul fotbalist poate juca pe orice post de la mijlocul terenului. Transferul mijlocaşului s-ar putea materializa destul de uşor, ţinând cont că Gavazaj este copilul de suflet al lui Mircea Rednic.

Mai exact, ”Puriul” l-a adus pe albanez ;i l-a promovat în 2013 la Gent (Belgia), unde a bifat şapte meciuri şi a oferit două asisturi. Apoi, internaţionalul a intrat într-un con de umbră. În turul campionatului, fotbalistul nu a mai jucat deloc.

Enis Gavazaj are contract până în vară cu formaţia belgiană. La Ploieşti, acesta ar putea ajunge încă din această iarnă, sub formă de împrumut.

Enis Gavazaj are o cotă de piaţă de 400.000 de euro conform transfermarkt.de

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.