Naționala de polo a României a pierdut cu scorul de 13-8 partida împotriva vicecampioanei mondiale și europene Muntenegru, la Campionatul European de la Budapesta. Prima repriză a fost singura în care ”tricolorii” au evoluat mai bine, în rest aceștia au avut puține șuturi la poartă, deși au evoluat de multe ori în superioritate numerică. Cele mai multe goluri pentru România au fost înscrise de Tiberiu Negrean (4), urmat de Cosmin Radu, Bușilă, Matei și Ghiban, toți cu câte un gol.Muntenegrenii au rezolvat partida la jumătatea acesteia, când au înscris pe bandă rulantă, aproape la fiecare acțiune. Oricum, românii nu credeau în victorie, ei sperând la o înfrângere cât mai onorabilă.Următoarele partide ale României vor fi sâmbătă, cu Grecia, de la ora 15.30, apoi în ultimul meci ”tricolorii” vor întâlni Rusia, pe 21 iulie, de la ora 14.00. Cele două partide vor fi decisive pentru calificarea României în sferturile de finală.