Pesici, 25 de ani, și-a început cariera de tineret în NK Oluja, clubul din satul natal Čista Velika. La 12 ani, a trecut la NK Vodice, apoi a ajuns la HNK Hajduk Split (2011-2012). Internațional, de la U15 la U19 (17 selecții un gol), a semnat cu Hajduk primul contract de senior, dar a fost folosit doar în amicale și a bifat un singur meci oficial, în Cupa Croației.

A plecat la finalul sezonului de la Hajduk la Austria Klagenfurt, însă, de asemenea, n-a fost utilizat aproape deloc!

Povestea lui Ivan Pesici: accidentul rutier care i-a blocat cariera

Înapoi acasă, Ivan a prins un contract la Šibenik. Însă un accident rutier l-a transformat în pacient al spitalului. A prins numai 9 meciuri într-un an și jumătate la Šibenik, club care s-a desființat și a luat-o de la capăt din liga a treia.

S-a mutat la Zadar la începutul anului 2014. Probleme de după accidentul din care a scăpat cu viață nu l-au lăsat. O fractură nevindecată îi producea permanent dureri ale osului pubian. Pesici a jucat în doar două meciuri până la sfârșitul primului sezon.

Povestea lui Ivan Pesici: a renăscut cu Blazevici

În al doilea an, își revine complet și în 2014/15), cu antrenorul Miroslav Blaževići, fost selecționer (cel care a dus Croația pe locul 3 la CM 1998, când a învins și România), și fost candidat la președinția țării (2004, 2% din sufragii), semnează patru goluri și oferă opt assist-uri din poziția sa preferată, extremă stângă.

Totuși, Zadar a intrat în faliment și echipa a fost trimisă de federație în eșalonul al treilea.

Povestea lui Ivan Pesici: faliment la Sibenik, Zadar și RNK Split

Trece la RNK Split, după ce își câștigase reputația de cea mai rapidă extremă din prima ligă croată, în ciuda înălțimii, 1.83 metri. Însă, știți deja povestea, RNK Split retrogradează anul trecut și dă faliment, direcția liga a treia.

În vara trecută, Pešići s-a reîntors la Hajduk Split. După 12 meciuri fără gol, clubul l-a pus pe liber. Dinamo a vrut să-l împrumute, însă Ivan a cerut un contract clar, în ideea că poate ”am nimerit echipa corectă, fără probleme”. Probabil nu știa de insolvența lui Dinamo!

Dinamo l-a adus definitiv, pentru suma de doar 50.000 de euro. Pesici a semnat până în 2020.

După ce a marcat în Derby de România, Pesici s-a dus în galerie și a cântat împreună cu ultrașii dinamoviști.

Citiți și Cornel Dinu i-a desființat pe jucătorii aduși de Dinamo în această iarnă: ”Nu știu unde îi găsește pe strigoii ăștia! Monroy e moroi”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.