Premieră pentru România: au urcat pe schiuri Muztagh Ata (7.546 m), din Tibet! ”Am ales Muztagh Ata, pentru că din România nu a mai urcat nimeni pe el. Visul s-a conturat după o propunere venită cu un an în urmă”

Comentează
Arhiva foto

Un salvamontist din Zărneşti, Ciprian Lolu, şi alpinistul bucureştean Horea Popescu au reuşit să urce pe schiuri vârful Muztagh Ata (7.546 de metri), al doilea din Tibet ca înălţime, cei doi înregistrând astfel o premieră naţională în schi-alpinism, transmite mediafax,.ro.Salvatorul montan Ciprian Lolu şi alpinistul Horea Popescu au stabilit, în luna iulie, o premieră naţională în schi-alpinism: urcarea pe schiuri de tură a vârfului Muztagh Ata. Acesta este al doilea vârf, ca înălţime, din creasta nordică a platoului tibetan, având 7.546 de metri.Expediţia pentru cucerirea vârfului a pornit la începutul lunii iulie, iar în 16 iulie, după mai bine de două săptămâni de aclimatizare, Ciprian Lolu a atins singur vârful Muztagh Ata. A doua zi, el s-a reîntors pe vârf alături de alpinistul bucureştean Horea Popescu."Acum şapte ani, când am ajuns pe vârful Khan Tengri, de 7.010 metri, am zis clar că mai vreau un vârf de 7.000 metri, dar pe schiuri. Am ales Muztagh Ata, pentru că din România nu a mai urcat nimeni pe el. Visul s-a conturat după o propunere venită cu un an în urmă, de la Horea", a afirmat Ciprian Lolu.Ciprian Lolu este salvator montan la Salvamont Zărneşti, instructor de salvamont, ghid montan şi monitor de schi-alpinism.El are un proiect intitulat "82+" prin care intenţionează să ajungă pe cele mai dificile vârfuri de mare altitudine din lume şi să urce pe cele mai cunoscute şi tehnice vârfuri din lanţul Alpilor. Proiectul este inspirat de tentativa instructorilor francezi Patrick Berhault şi Philippe Magnin, de la Şcoala Naţională de Schi-Alpinism din Chamonix, care şi-au propus să parcurgă întreg lanţul Alpilor într-o singură expediţie, însă proiectul a fost abandonat după ce Patrick Berhault a murit în timpul unei ascensiuni, în 2004.Ciprian Lolu a decis să continue acest proiect, marcat de faptul că a supravieţuit unei avalanşe puternice în 2004, pe o vale din Munţii Bucegi.Un alt proiect la care Ciprian Lolu lucrează din 2010 este circuitul numit "La Grande Course", un campionat mondial de schi-alpinism, în care sunt cuprinse cele mai tehnice şi dure competiţii sportive, recunoscute la nivel mondial: trei în Italia, două în Franţa şi una în Elveţia. Echipa lui Ciprian Lolu a fost admisă până acum la patru dintre ele şi le-a încheiat în prima jumătate a clasamentului general.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!