Acest lucru a declanşat, însă, un scandal uriaş în Arabia Saudită, Poliţia Islamică cerând Ligii de Fotbal să-l pedepsească pe fostul stelist, unii lideri religioşi vorbind chiar despre expulzarea fotbalistului! În cele din urmă, conform onlinesport.ro, s-a ajuns la o soluţie de mijloc, iar Rădoi e nevoit să-şi acopere braţul la fiecare meci, pentru ca tatuajul să nu fie vizibil publicului.
La ultimul meci al lui Al Hilal, Mirel a avut la început o faşă albastră, care îl incomoda, iar apoi a renunţat la ea pentru un bandaj! ”Le respect religia şi obiceiurile şi voi fi foarte atent pe viitor la ce voi spune şi ce voi face. Accept orice decizie", a spus Rădoi, care, recent, a fost acuzat de un adversar de declaraţii homofobe.