Rafael Nadal, numărul doi mondial, a suferit o înfrângere surprinzătoare în sferturile de finală ale turneului de la Beijing, primul turneu după revenirea cauzată de accidentarea la genunchi. Spaniolul a fost învins de slovacul Martin Klizan (25 de ani), locul 56 mondial, în trei seturi: 7-6 (7), 4-6, 3-6.
Klizan a venit din calificări, unde a fosot aproape de eliminare în faţa anonimului Xin Gao. Slovacul, care i-a eliminat la Beijing pe Leonardo Mayer şi Ernest Gilbis (abandon) a avut un seeviciu şi un retur foarte bun şi a profitat de slăbiciunea serviciului doi al spaniolului.
Primul set a fost echilibrat, la scorul de 4-4 slovacul reuşind un break. Klizan a servit pentru set, dar Nadal a reuşit re-breakul. S-a ajuns la tie-break, câştigat de Nadal cu 9-7.
Klizan a evoluat la fel de bine şi în setul doi şi, deşi a fost condus cu un break, a revenit şi a câştigat cu 6-4. S-a ajuns în setul decisiv unde, după ce Nadal a reuşit un brek, la scorul de 3-3, Klizan a revenit şi a câştigat setul cu 6-3.
În semifinale, Klizan, care a reuşit cea mai importantă victorie din carieră, îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych. Slovacul a câştigat turneul de la Roland Garros, la juniori, în 2006.