Reacția secției de handbal a clubului Dinamo cu referire la incidentele de la manifestația de miercuri noapte: ”Nu am organizat nici un fel de deplasare şi nici un fel de miting la Piaţa Victoriei”.”Echipa de handbal a clubului doreşte să mulţumească încă o dată suporterilor, ce sunt de fiecare dată la înălţime. Am vrea, de asemenea, să şi clarificăm câteva lucruri referitoare la evenimentele de ieri.Echipa de handbal nu a organizat niciun fel de deplasare şi niciun fel de miting. Fiecare suporter în parte este, împreună cu noi, jucători, staff şi conducere, parte din familia Dinamo, astfel că suntem cu toţii implicaţi, la diferite nivele, în parcursul echipei.
Manifestaţia de miercuri seară din Piaţa Victoriei - unde până la 120.000 de oameni au protestat faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea codurilor penale - s-a încheiat în jurul orei 00.40.În ultimele ore ale manifestaţiei au avut loc incidente provocate de grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu diverse obiecte contondente, cu torţe şi petarde, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene. Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor, trei fiind civili.Incidentele la manifestaţia din Piaţa Victoriei au început în jurul orei 21.00, fiind provocate de un grup de 40-50 de persoane, dar şi de un altul, aflat în capătul bulevardului Iancu de Hunedoara, existând informaţii că aceştia ar face parte din galeriile echipelor de fotbal Dinamo şi Rapid. Anterior, aproximativ 100 de jandarmi fuseseră grupaţi pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, în apropierea Guvernului, pentru că existau informaţii că în piaţă ar putea ajunge câteva sute de suporteri care au asistat la meciul de handbal masculin Dinamo - Steaua.Citiți șiSferturile Cupei României la handbal masculin: Dinamo a trecut de Steaua. Celelalte calificate