Replica lui CTP pentru Ilie Năstase: Dacă sare fileul înaintea mea, nu voi scrie și nu voi spune niciun cuvânt

Comentează

După ce Ilie Năstase l-a criticat pe Cristian Tudor Popescu pentru editorialul din Republica la adresa lui Diego Maradona, în care gazetarul invoca viața privată a regretatului internațional argentinian, CTP i-a dat replica lui Năstase.

Totul a plecat de la faptul că CTP a scris un editorial la adresa lui Diego Maradona, în care a atacat viața privată a legendarului fotbalist, decedat la 60 de ani.

Maradona s-a jucat cu fotbalul, genial, cum zice toată lumea, dar spiritul sportiv i-a fost străin: a jucat drogat de nenumărate ori și s-a lăudat toată viața cu un gol necinstit, înscris cu mâna împotriva Angliei, ba l-a mai luat și pe Dumnezeu părtaș la găinăria lui. CTP, în editorialul de pe site-ul Republica:

"A fost un personaj dezgustător din punct de vedere uman: alcoolic, drogoman înrăit, amic al Mafiei", a mai scris CTP cu referire la fostul mare fotbalist, Diego Maradona.

Ilie Năstase, despre Cristian Tudor Popescu: "Vă dați seama ce o să fie la gura lui când voi muri eu? "

Primul număr 1 mondial ATP din istorie a declarat apoi despre gazetar, conform site-ului prosport.ro: "Este incredibil până unde poate să ajungă acest Cristian Tudor Popescu! Să vorbești în asemenea hal despre Diego Maradona? Nu am cuvinte. Acestui om dacă-i punem coarne este Diavolul în persoană. El pe toată lumea a jignit, pe toți sportivii noștri mari".

Voi vă dați seama ce o să fie la gura lui când voi muri eu? Vă dați seama ce o să să spună despre mine? Că am fost numărul unu în tenis și atat, iar apoi o să îi dea drumul veninului din el asupra mea. Că am făcut și am dres în viața mea personală, ba una, ba alta. Se va lega de tot din viața meaIlie Năstase, despre CTP:

CTP, despre Năstase: "Dacă sare fileul înaintea mea, nu voi scrie și nu voi spune niciun cuvânt"

În replică, Cristian Tudor Popescu a promis că nu va spune nimic despre Ilie Năstase, dacă acesta va deceda înaintea lui.

"Nu am a-i spune, aici, în emisiune, nu lui Ilie, că nu mai pot să-i spun Ilie, domnului Ilie Năstase: să stea liniștit, pentru că un individ atât de înspăimântător ca mine și de detestabil, cum mă vede domnia sa, n-o să scoată niciun cuvânt", a afirmat CTP la Digi24.

Și a continuat: "Nimic! Nada! Dacă Ilie Năstase sare fileul, dacă se întâmplă să sară fileul înaintea mea, nu voi scrie și nu voi spune niciun cuvânt cu această întâmplare!".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
MONDEN
Smiley
10:22
Smiley a fost vizitat de fiica sa la Vocea României. Pe cine s-a supărat Josephine
Marcel de la Insula iubirii
09:50
Cele mai virale replici ale lui Marcel de la „Insula Iubirii”, sezonul 10. Ce perle a mai scos concurentul: „E bine că stai în Constanța și ai oceanul aproape”
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
11:17
Asia Express 20 septembrie 2026. Concurenții încep aventura în China: o călătorie de 10.000 de kilometri de la Shenzhen la Shanghai
11:15
Scandal la Ploiești din cauza statuii „D-l Goe” vopsită în culorile curcubeului. PSD acuză o „mutilare ideologică”, în timp ce artista și primarul resping atacurile
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
10:47
Rețeta de chifle pufoase a Adelinei Pestrițu. Ingredientele și secretul pentru un aluat bine crescut
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”