Valerenga şi-a propus să câştige un nou titlu de campioană a Norvegiei, după o pauză de nouă ani, iar fotbaliştii par dispuşi să facă multe sacrificii, pentru a fi în formă maximă pe 30 martie, la startul sezonului.

Exerciţiul, la 0 grade Celsius

Dovadă că n-au crâcnit când antrenorul Kjetil Rekdal (45 de ani) i-a dus pe un lac îngheţat de lângă Oslo şi le-a cerut să facă baie la copcă.
În timp ce termometrul arăta 0 grade Celsius, portarul canadian Lars Hirschfeld, care a evoluat în trecut şi pentru CFR Cluj (2008-2009), şi colegii lui au trebuit să se scufunde în apa extrem de rece şi să înoate pe sub gheaţa de la suprafaţa lacului, până la următoarea copcă.
“I-am dus pe jucători două zile într-un fel de tabără militară, unde am făcut diferite exerciţii care să-i călească fizic şi psihic. Eu am râs de n-am mai putut când i-am văzut înotând pe sub gheaţă, ceea ce mă face să cred că au început să mă urască”, a declarat antrenorul Rekdal, citat de Bild.

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
BOMBĂ! Ce s-a întâmplat la Anamaria Prodan acasă, de fapt. Ce i-ar fi făcut lui Reghe la Snagov VIDEO
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce s-a întâmplat la Anamaria Prodan acasă, de fapt. Ce i-ar fi făcut lui Reghe la Snagov VIDEO
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
Știrileprotv.ro
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)