Salariul lui Ianis Hagi (18 ani) a fost dublat. Conducerea Fiorentinei a decis să majoreze retribuțiile acordate mijlocașului român și atacantului Federico Chiesa (19 ani).
Ianis Hagi a fost transferat în vara acestui an de Fiorentina, care l-a cumpărat de la Viitorul Constanța cu 2.000.000 de euro. Fiul lui Gică Hagi a semnat un contract valabil până în 2019 cu gruparea toscană, la care mai activează și portarul român Ciprian Tătărușanu.
Evaluat de site-ul transfermarkt.de la 750.000 de euro, Ianis Hagi a jucat doa4 14 minute în actualul sezon de Serie A (în 5-3 cu Cagliari, pe 23 octombrie), dar a impresionat campionatul de tineret (două goluri și două pase de gol în opt meciuri) și în Coppa Primavera (două goluri în patru meciuri).
Prin urmare, șefii Fiorentinei au decis să-i dubleze românului salariul. Ianis Hagi încasează în prezent 90.000 de euro, dar din stagiunea viitoare va primi 180.000 de euro, potrivit Tuttosport.