UPDATE 22:38. Antrenorul Mircea Lucescu, 74 de ani, a intrat în izolare la domiciliu, după ce a fost miercuri la antrenamentul echipei Dinamo București.

”Am fost la antrenamentul echipei, pe la ora 18:00, dar n-am intrat în nicio încăpere și nici nu am avut contacte fizice cu cineva. Am aflat astăzi, la 11:30, despre cei șase jucători. Rămân acasă până luni, eu și soția, iar luni mergem să ne testăm. Sperăm ca cei șase băieți să-și revină”, a declarat Mircea Lucescu la Digi 24.


UPDATE 22:00. Trei jucători au fost internați la Spitalul ”Matei Balș”, potrivit GSP.ro. Aceștia sunt Răuță, Fara și Popescu. Bogdan Bălănescu, directorul general al FC Dinamo, a cerut întreruperea Ligii 1.


„Am fost informați în urmă cu puțin timp de cei de la Dinamo că există 6 jucători depistați pozitiv la ultimul test. Aceștia au intrat în izolare, iar restul au plecat acasă. Toți cei 6 jucători vor reface testul astăzi la o altă clinică”, a declarat Justin Ștefan, secretarul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), pentru GSP.RO.

“În cazul în care rezultatele vor fi din nou pozitive, aceștia vor rămâne izolați, iar ceilalți jucători din lot urmează să fie retestați peste 5 zile. E clar că meciul din această seară nu se va mai juca. În acest moment, căutăm o dată să reprogramăm”, a mai spus oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal pentru GSP.RO.

Ad placeholder
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
Recomandări
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
 

Justin Ștefan a precizat în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX că de la oficialii clubului Dinamo a aflat că cei șase jucători cu coronavirus sunt asimptomatici. El a precizat că alte decizii vor fi luate în funcție de rezultatul anchetei epidemiologice începute astăzi, după confirmarea infectării celor șase jucători.

Despre meciul Dinamo – Chindia Târgoviște de joi care a fost amânat, secretarul general al LPF a spus că ar putea fi reprogramat pe 29 iulie.

Dinamo a fost prima echipă din România la care a fost înregistrat un caz de infectare cu COVID-19. Magazionerul echipei a fost diagnosticat cu coronavirus, luna trecută, motiv pentru care partida Dinamo – Chindia, programată pe 13 iunie, a fost amânată.

Ad placeholder
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
Recomandări
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
 

În Liga I au fost depistați pozitiv la COVID-19 și câțiva arbitrii.

Un nou record de cazuri noi de coronavirus a fost anunțat joi 16 iulie: 777 de persoane cu infecție COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. Până acum, cele mai multe cazuri noi fuseseră anunțate pe 11 iulie: 698.

Bucureștiul conduce în topul localităților cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, urmat de județele Argeș și Brașov. Capitala a înregistrat o creștere record: 111 cazuri noi de coronavirus.

Citeşte şi:

Cum poate funcționa 10 ani fără licență un cămin de bătrâni deținut de un soț și o soție trimiși în instanță de DNA exact pentru deconturi fictive de îngrijire!

Jean Valjean din Bărăgan. Sătui de ezitările poliţiei, nişte săteni din Ialomiţa l-au prins singuri pe evadatul care se ascundea în porumbul lor!

Zeci de români au comandat măşti sanitare de pe internet, dar au primit hârtie igienică! Percheziții în Călărași și Ilfov

După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
PARTENERI - GSP.RO
După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
RECOMANDĂRI