Se plânge că nu are bani, dar adună ca o furnică de peste tot! Klaus Iohannis i-a băgat 1.000 de euro lunar în buzunar lui Helmut Duckadam. Eroul de la Sevilla, pe o listă cu interlopi și cu indivizi care au făcut revoluția din fața televizorului! Are legitimația cu numărul 104. ”Rolul său determinant” a fost că a cumpărat lumânări de 3.000 de lei!

Comentează

Helmut Duckadam (56 de ani), intrat în Cartea Recordurilor pentru cele patru penalty-uri apărate la Sevilla, se află pe lista celor 1667 de revoluţionari cărora le-a fost conferit titlul de ”Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant'', la un loc cu nume precum Radu Mircea Berceanu, Bogdan Niculescu Duvăz, dar și interlopi!Pe lista de nume dată publicităţii de către Administraţia Prezidenţială figurează, la loc de frunte, Radu Mircea Berceanu, Helmut Duckadam, Bogdan-Nicolae Niculescu Duvăz, Eugen Nicolicea, Romeo Marius Raiuc și Valentin Hossu Longin.Președintele de imagine al Stelei se tot plânge pe unde apucă de faptul că nu are bani, în condițiile în care a suferit câteva operații, în ultimii ani. Dar, în acest momente, are trei surse de venit: salariul oferit de Gigi Becali, pe care-l încasează în calitate de președinte de imagine la Steaua, renta viageră (1.800 de lei) și, acum, indemnizația de revoluționar, care poate ajunge până la 4.500 de lei pe lună. La renta viageră, Duckadam s-a trecut înaintea unor persoane care aveau mai mare nevoie de ea, precum Lucian Bălan!Citește și

Lucian Bălan este victima sistemului din România. Ar fi fost salvat cu o rentă de 1.800 de lei, dar fostul șef al MTS, Nicolae Bănicioiu, i-a respins dosarul, în 2013!

Duckadam: ”Bălan era dărâmat că nu a primit renta”. Toate reacțiile după decesul lui Lucică

În campania electorală din 2014, Helmut Duckadam a ținut partea pesedistului Victor Ponta, rivalul lui Klaus Iohannis.

Arhiva foto

Coleg de ”revoluție” cu interlopi

Despre niciunul dintre cei mai sus enumerați nu s-a auzit până acum că ar fi avut vreun merit în decembrie 1989.Peste 2.700 de revoluţionari vor primi certificate cu titlu de ”luptători cu rol determinant“ în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi vor încasa, din bani publici, indemnizaţii lunare cuprinse între 2.600 şi 4.500 de lei pe lună. Asta în condiţiile în care un veteran de război este răsplătit cu 135 de lei lunar, iar salariul unui profesor debutant abia depăşeşte 1.200 de lei.În lege a fost găsită o breşă prin care cei care au făcut revoluţia în oraşe precum Buzău, Constanţa, Iaşi, Brăila, Turnu Severin, Craiova şi chiar Uricani, ca să poată primi şi ei certificate de luptători cu rol determinant. Deşi, în aceste localităţi, a fost linişte desăvârşită până pe 22 decembrie 1989, ele au fost considerate eligibile după ce revoluţionarii au făcut contestaţie. Argumentul a fost că, deşi în aceste oraşe n-au existat morţi sau răniţi înainte de fuga dictatorului, au existat totuşi persoane reţinute. Aşa s-a ajuns ca pe baza unei simple arestări făcută în aceste oraşe să beneficieze zeci de persoane care au urmărit izbucnirea Revoluţiei la televizor şi abia apoi au ieşit în stradă. Dacă au ieşit...Şeful statului a semnat decretul luni, a anunţat Preşedinţia.Conform declaraţiei de avere, deputatul Eugen Nicolicea (UNPR) deţine trei case, trei maşini, o barcă cu motor şi depozite bancare de peste 80.000 de euro, însă asta nu l-a împiedicat să solicite un nou certificat de revoluţionar, cu tot cu indemnizaţia aferentă. ”E vorba de recunoaşterea faptului că nu am stat, ca alţii, să dorm în timpul Revoluţiei. Până acum n-am beneficiat de niciun drept, pentru că m-a preocupat exclusiv recunoaşterea onorifică. Nici acum nu mă interesează banii, dar până la urmă e treaba mea ce-o să fac cu ei. Sunt proprietatea mea“, a declarat Nicolicea.La Drobeta Turnu Severin, unde se afla Nicolicea în decembrie 1989, nu a avut loc nici o revoluție.Eugen Nicolicea nu poate să explice prea clar în ce a constat participarea sa la Revoluţie, dar se recomandă drept un vechi opozant al regimului comunist, cu toate că socrul fratelui său era prim-secretarul PCR al judeţului Mehedinți.”Dacă vă interesează, aflaţi că au existat nişte fotografii făcute de Securitate, iar eu sunt fotografiat acolo unde sunt. Unii au avut activitate înainte de 15 decembrie 1989, iar eu mă număr printre ei. Nu stau acum să mai comentez, dar puteţi afla din dosar“, a explicat Nicolicea pentru ”Adevărul”.

Cercel și Cerchez, în evidențele Miliției!

Printre cei care s-au erijat în lideri ai revoluţiei constănţene s-au aflat Lazăr Cercel şi Metin Cerchez, aflaţi în evidenţele Miliţiei pentru bişniţă cu aur şi geci de piele. Cercel a murit în timp, dar Metin Cerchez este ”luptător cu rol determinant. ”Eu chiar am fost determinant. S-a spus că apa-i otrăvită şi am verificat, am verificat pe la Institutul de Scafandrii, unde se trăgea, am fost peste tot. Puteam să mor ca un prost“, a explicat Cerchez.Printre revoluţionarii care au trecut de această ultimă verificare a dosarelor se află şi braşoveanul Constantin Grancea, unul dintre cele mai scandaloase cazuri de impostură din rândul acestei bresle. În decembrie 1989, Grancea era în închisoare (condamnat pentru furt de benzină încă din luna august a acelui an), iar documentele oficiale arată că s-a eliberat abia pe 22 ianuarie 1990. În ciuda acestor evidenţe, Constantin Grancea a susţinut că a participat la Revoluţie şi chiar a reuşit să obţină certificat de revoluţionar. Acum, numele său se află din nou pe lista celor admişi şi va ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru acordarea titlului de luptător cu rol determinant, urmând să încaseze indemnizaţie din bani publici.Pe lista revoluţionarilor admişi se află şi Aurel Iamandi, zis Aurică ”Papuaşul”, unul dintre liderii lumii interlope din Bucureştiul anilor ’90. ”Papuaşul” ar fi participat la Revoluţie în Bucureşti.

A cumpărat lumânări de 3.000 de lei: ”Atunci am prins curaj!”

Helmut Duckadam a povestit în trecut (AICI, detalii) ce fel de revoluție a făcut în Aradul natal: a cumpărat lumânări de 3.000 de lei, le-a împărțit oamenilor, iar după acest gest toată lumea prezentă acolo ”a prins curaj”.”În 1989, eram vicepreşedinte la Vagonul Arad, când a început Revoluţia. Pe 21 decembrie, am ieşit la manifestaţie, dar seara, când am mers acasă, am deschis televizorul şi l-am văzut pe Ceauşescu la mitingul din Bucureşti. Am crezut că se va întâmpla şi la Arad, ce se întâmplase la Timişoara. În acea noapte lumea a fost speriată şi adevărul e că mulţi au plecat acasă. A rămas un grup de câteva sute de oameni. Eu aveam un prieten la o mănăstire de la periferia Aradului, stareţa ne-a făcut slujbă şi aveam 3.000 de lei din primă de joc, cu care am cumpărat lumânări şi le-am împărţit oamenilor din piaţă. După ce le-au aprins, s-a luminat dintr-o dată piaţa şi am mai prins curaj!După revoluţie, am stat la primărie la Arad două luni şi jumătate şi am răspuns de toate ajutoarele care au intrat în România prin vestul ţării. Dirijam vagoanele spre oraşele din ţară, nici nu ştiam ce erau în ele. După ce s-au liniştit apele, nici nu m-am gândit să mă implic într-o activitate politică, dar mulţi au profitat de Revoluţie, au fost aleşi în posturi de conducere. Eu am fost mai naiv, m-am întors la clubul Vagonul şi mi-am văzut de treaba mea”, a declarat Duckadam în 2011.

Legitimația de revoluționar a lui Helmut Duckadam
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
28 sept.
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
08:46
Cum arată Roxana Ionescu după ce a apelat la injecții pentru a slăbi. „Mama Natură” s-a transformat total. „Eram pufoasă. Voiam să mi se vadă oasele”
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”