Antrenorul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat vineri că echipa sa are moralul foarte bun după victoria din meciul cu Poli Iaşi şi speră să câştige partida cu FC Voluntari, care se va disputa luni, în cadrul celei de-a 22 etape a Ligii I de fotbal.

„Venim după un joc câştigat, o victorie foarte importantă pentru noi, pentru că (…) au fost 13 etape fără victorie, iar băieţii chiar îşi pierduseră puţin din entuziasm, din încredere, dar în acest moment sunt convins şi am văzut şi la antrenament că sunt mult mai determinaţi, au încredere mai mare în ei. Sper ca acest lucru să se vadă luni contra celor de la Voluntari, pentru că ne aşteaptă un meci foarte greu, foarte dificil. FC Voluntari are în componenţă jucători cu experienţă foarte mare, jucători valoroşi care au jucat şi la echipa naţională, dar asta nu înseamnă că nu putem câştiga împotriva lor.

Noi ne dorim foarte mult să reuşim să câştigăm partida de luni (…) Trebuie ca aceste victorii să continue, să nu fie doar sporadice, (…) întâmplătoare. Mi-aş dori ca echipa să aibă o evoluţie bună şi să legăm victoriile, pentru că doar atunci vom putea deveni o echipă puternică, o echipă care să fie respectată peste tot unde jucăm (…) Cred că acum suntem pe un drum bun”, a spus Eugen Neagoe, în cadrul unei conferinţe de presă.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE

Antrenorul Sepsi OSK, care în ultimele etape a acuzat în mod constant greşeli de arbitraj în defavoarea echipei sale, a menţionat că arbitrajul de la meciul cu Poli Iaşi a fost corect.

Portarul Roland Niczuly a spus că echipa este foarte motivată după ultima victorie şi abordează cu optimism meciul cu FC Voluntari.

„S-a schimbat foarte mult atmosfera din vestiar după victoria cu Poli Iaşi, aveam nevoie de cele trei puncte (…), moralul echipei a crescut, se vede şi la antrenamente şi sperăm ca meciul de la Voluntari să iasă aşa cum ne dorim noi, să luăm puncte”, a afirmat Roland Niczuly, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.


Citește și: Ce spune expertul grafolog despre criminala de la metrou: are complex de inferioritate, se credea urâtă și era depresiv

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
Adevarul.ro
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când ar urma să fie extrase primele gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. Iancu Guda: "Ne-ar asigura consumul pe un deceniu"
Observatornews.ro
Când ar urma să fie extrase primele gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. Iancu Guda: "Ne-ar asigura consumul pe un deceniu"
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI