Jucătoarea americană Serena Williams, liderul autoritar al tenisului mondial, a fost protagonista unui moment inedit.Serena participă, alături de delegația americană, la Cupa Hopman, care are loc în Australia.Numărul 1 mondial a avut probleme de adaptare în primul set al meciului cu italianca Flavia Pennetta, pe care l-a pierdut la zero.După încheierea primei manșe, Serena a întrebat arbitrul de scaun dacă are voie să bea un espresso. După ce și-a făcut plinul cu cafeină, americanca a distrus-o pe Flavia, câștigând cu 6-3 și 6-0 următoarele două seturi.”Nu băusem cafeaua dimineață și am resimțit asta. Am băut puțin espresso. Nu știam dacă am voie, fiind pentru prima oară când mi se întâmplă asta. Aveam nevoie să mă trezesc, resimțeam diferența de fus orar”, a explicat Serena Williams.