Simona Halep, interviu amplu pentru revista Roland Garros. ”Sunt o femeie făcută să poarte blugi, bluze și adidași”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Simona Halep, 27 de ani, locul 3 WTA, este în centrul atenției la Roland Garros, unde s-a calificat joi în turul 3. Deținătoarea trofeului a fost protagonista unui interviu special pentru revista ”Roland”, publicat pe site-ul turneului parizian.Roland: În fiecare an este ceva special pentru tine să joci la Roland Garros?
Simona Halep: Este un turneu foarte diferit de celelalte pentru mine, desigur. De exemplu, în particular, îmi place zgura de la Roland Garros, mai dură, mai uscată decât aerul. Jocul este mai rapid, mingea capătă mai multă înălțime, ceea ce este în avantajul meu. Îmi place azi, dar când am descoperit această suprafață pentru prima dată, în 2007, la junioare, eram complet pierdută. Am fost eliminată în prima rundă. Zgura nu seamănă deloc cu ceea ce era în România. Acasă este un teren mai greu, asemănător celor din turneele de la Roma și Madrid. Când am știut cum să-l îmblânzesc, am jucat mult mai bine după aceea. Dovada: am câștigat Roland Garros la junioare anul următor, în 2008. Roland Garros este, deci, un turneu foarte special, îmi place atmosfera intimă.
Cum adică, intimă?
Bine, turneul este mai mic, mai drăguț, mai șarmant. Are o dimensiune umană. Nu este opresiv, ci este familial. Nu are nimic de-a face cu US Open sau Australian Open, care sunt turnee gigantice, cu vestiare uriașe și unde trebuie să mergi cu orele de la un teren la altul. La Roland Garros, dimensiunile (mai reduse) dau o atmosferă mai caldă, mai cozy.
Adori Parisul, cum o fac mulți oameni, e ca acasă, dar putem vorbi de o pasiune pentru acest oraș…
Trebuie să fiu cinstită, în timpul Roland Garros, viața mea la Paris se rezumă la hotel și terenurile de tenis. Nimic altceva. Nu am timp de plimbări în timpul turneului. Să am timp să te plimbi este un lux, să știți. Dar, când nu joc, revin la Paris în vacanțe, pentru că ador arhitectura orașului. Champs-Elysees este un bulevard perfect pentru plimbare și pentru a mânca o înghețată. Și pentru shopping, evident. Tot ce e mai de top, găseşti aici. Place Vendom, pfiuuu…. este cu adevărat sublim! Toată această frumusețe degajată de undele de bucurie.
Și despre parizieni ce părere ai? Nu au cea mai bună reputație în lume în ceea ce privește amabilitatea privind turiștii și fluența în limba engleză…
Personal, eu sunt mereu primită foarte bine în magazine și în altă parte. Mă simt bine alături de francezi. Bine, chiar dacă nu înțeleg tot ce vorbesc cu mine… înțeleg puținele similitudini cu limba română, care este o limbă latină de asemenea, dacă vii în România și cineva ți se adresează în românește, nu o să înțelegi nimic.
Ai studiat franceza când ai fost mai tânără?
Sincer, la școală, nu am fost foarte talentată în ceea ce privește limbile străine. Franceza a fost a doua mea limbă străină, după italiană. În total, am studiat franceza patru sau cinci ani, în total, ceva de genul ăsta. Dar în România nu este un studiu intensiv, două sau trei ore pe săptămână. Mai mult, eu îmi dau seama că vorbesc destul de rău limba franceză. Ceea ce vreau să vă spun este că eu cunosc multe persoane care trăiesc în Franța și care sunt francezi, ca și agentul meu, Virginia Ruzici. Sau care sunt jumătate francezi și jumătate de altă naționalitate.
Ai o relație specială cu hainele scumpe. Anul trecut, chiar ți-ai desenat propria rochie pentru Australian Open pentru că ai schimbat producătorul de echipament. Această pasiune pentru modă te-a făcut să iubești mai mult Parisul?
Evident. Mărcile mele preferate sunt marile case de modă: Dior, Chanel, Sonia Rykiel, Yves Saint-Laurent. Îmi place să mă uit la prezentări de modă, să intru în magazine și să văd cum se face. Port haine de la aceste case de modă, dar și mai normale sau mai sobre. În realitate, moda a devenit destul de extravagantă pentru mine, este complicat să port hainele pe care marii designeri le fac acum… Eu sunt o femeie făcută să poarte blugi, bluze și adidași.
Cum ţi se pare modul în care se îmbracă francezii și franțuzoaicele?
Au clasă, am văzut că nu se îmbracă în ceva lejer. La Paris, oamenii se gândesc dimineața cu ce haine fancy să se îmbrace. Pe stradă, oamenii sunt foarte bine îmbrăcați. Vor să fie frumoși de fiecare dată când ies. Uneori prea mult: am impresia că se pregătesc de nuntă.
De unde provine dragostea ta pentru Franța?
Am o bună conexiune cu această țară încă din anii mei de juniorat. Cred că este și o chestiune de proximitate: Franța este la trei ore de zbor de mine și mă face să mă simt ca acasă. Este o cultură latină, o prietenie care îmi place. În circuit văd locații magnifice, hoteluri sublime, am contact cu diferite culturi. Dar, încă o dată, Parisul este special… Parisul este în capul listei mele de locuri cool de pe planetă.
Jucând în țările latine, în care te simți bine, are acest fapt o influență asupra evoluției tale?
Clar! Primul meu titlu l-am cucerit la Bonfiglio, în Italia, în 2008. Iubesc atmosfera latină și mă simt mai bine când joc în Europa. Mă simt mai relaxată, ca și acasă: prietenii mei vin la turneu și este reconfortant să îi văd acolo.
În acest an, ai o presiune mai mare pentru că trebuie să îți aperi titlul, sau, din contră, ești mai relaxată pentru că deja ai câștigat o dată?
Mă simt bine, mai relaxată! A fost visul meu să câștig Roland Garros. Mă simt ușurată că am reușit. Cu siguranță, am foarte multe de apărat aici, dar așa s-a întâmplat și anii trecuți. Nu pot să spun că nu mă interesează, spun doar că va fi un turneu foarte dur. Aștept cu nerăbdare să revin, să îmi reiau rutina de care mă bucur cel mai mult. Cred că cele două finale pierdute, din 2014 și 2017 mi-au dat un plus de încredere și de experiență. Ele mi-au demonstrat că pot să merg mai departe. În 2014, am avut 3-1 în setul decisiv, dar am pierdut. Anul trecut, am fost condusă cu 0-1, nu mi-a fost frică și am câștigat…
Ești superstițioasă?
Da. Am multe mici ritualuri, dar nu vi le spun. Le păstrez pentru mine… din superstiție! (râde)
De mult timp, între tine și Roland Garros a fost o relație complicată. Este cu siguranță o iubire reciprocă, dar a durat mult timp până s-a concretizat. Ești de acord?
Da. Cu siguranță a fost greu să pierd de două ori în finală. Am fost extrem de dezamăgită, dar mereu am fost fericită să revin aici.
Când ai fost adolescentă, ce imagine ai avut despre Roland Garros?
Nu m-am uitat prea mult la televizor. Am descoperit turneul în 2007, fără nicio imagine în minte. Știam că este un turneu de Grand Slam, pe zgură la Paris și cam atât. Nu știam nimic altceva. Aveam informațiile esențiale. Trebuie spus, când eram mai tânără, nu am urmărit deloc tenisul: nu știam niciun rezultat, niciun meci. N-am avut idoli, n-am avut postere cu jucători celebri în camera mea. Îmi plăcea Justin Henin, dar nu pot să spun că eram un fan. Cred că este o atitudine, mai degrabă rară, în circuit. Când mă uit la jucătorii de azi, cu rețelele sociale, ei nu ratează un meci. Am impresia că se uită tot timpul la tenis. Mie nu prea îmi pasă așa mult, dar m-a ajutat cred: mă concentrez asupra mea. Vreau să progresez, fără să copiez pe altcineva. Trebuie să fie atenți: când își doresc să semene cu idolii lor, pot să își piardă stilul propriu.
Te interesează alte sporturi? Fotbalul, poate? Tatăl tău a fost jucător la Săgeata Stejaru, în România, nu?
Tatăl meu a jucat fotbal, dar nu la nivel profesionist. Dacă eu performez astăzi, se datorează 100% tatălui meu. El a fost foarte puternic din punct de vedere mental, nu a încetat niciodată să îmi spună că eu sunt o campioană. Grație lui, nu am niciodată îndoieli. El a fost întotdeauna super pozitiv că voi ajunge sus. În afară de tenis, îmi place handbalul, sport pe care l-am practicat în școală. În afară de Jocurile Olimpice, urmăresc sportivii români. Mai ales la gimnastică și natație, însă alte discipline nu urmăresc la televizor dacă nu sunt la Jocurile Olimpice.
Cum arată orașul tău natal, Constanța?
În vară, este de top. Este pe malul mării, cu multe plaje, restaurante bune, cluburi. Este minunat pentru ieșiri. Nu este foarte mare, are aproximativ 300.000 de oameni, dar nu este înăbușitor. Este destul de mic, în fapt. În lunile de iarnă este mai puțin amuzant, poate chiar puțin trist. Orașul este gol. Este Nice de România! La Constanța sunt mai ales tineri care vin la discotecă. Oamenii vin expres din București și din toată țara ca să petreacă.
Știți cine este Roland Garros, omul care dă numele turneului?
Un pionier al aviației. Am făcut cercetări după prima finală pierdută, în 2014. Oamenii mi-au mai adresat această întrebare și nu știam să răspund. M-am simțit prost și atunci am căutat pe Google când m-am întors la hotel. Dar acum, da, am știut! Mi-am făcut temele. (râde)
