Patrick Ekeng avea 26 de ani, era însurat și avea o fiică de un an și jumătate. Soția camerunezului plecase în Franța și îl aștepta acolo si pe el miercuri, dupa finala Cupei.

Essombe a anunțat-o vineri seară că soțul ei a murit, după ce a cazut pe teren în timpul meciului cu Viitorul. Ekeng își actualizase recent statusul de Whatsapp cu o rugăciune. 

„Mulțumesc, Doamne, pentru încă un an, dă-mi sănătate, tu cunoști dorințele inimii mele. Glorie lui Iisus”.

Emilian Hulubei, președintele AFAN, s-a revoltat după ce Patrick Ekeng a decedat. Șeful AFAN s-a arătat deranjat de cei care conduc cluburile din Liga 1 și modul în aceștia se preocupă de jucătorii lor.

În plus, acesta vrea ca la următorul comitet executiv al FRF să se găsească soluții pentru a nu se mai întâmpla astfel de tragedii: „M-am saturat de mizeria din fotbalul nostru în care diletanți ocupa posturi-cheie în cluburi. Oameni complet nepregătiți, veniți din alte domenii ne dau lecții de cum se conduce fotbalul. DUMNEZEU să-l odihnească pe Patrick Ekeng. Oare câți fotbaliști trebuie sa mai moara sa schimbam regulamentele? Să obligăm cluburile să facă controale profesioniste? Nu sunt un adept al comunicării pe Facebook, dar în seara asta sunt scârbit de tot ce trăiesc în fotbalul din România, zi de zi. Sper ca la următorul Comitet Executiv al FRF sa discutăm aceste probleme și să venim cu soluții concrete, nu cu promisiuni ieftine”.

„Nu am cuvinte, nu îmi vine să cred, este incredibil! Multă putere familiei sale!”, a declarat Florin Andone, jucător la Cordoba, echipa de la care Ekeng a venit la Dinamo, in presa din Spania. 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.