Fostul jucător de tenis Ion Țiriac (75 de ani) ține foarte mult la Simona Halep (23 de ani, nr. 3 WTA), omul de afaceri acordându-i gratuit toată susținerea celei mai la modă sportive din România.

De ceva timp, Ion Țiriac s-a aflat tot timpul în preajma Simonei Halep, fapt ce a generat o mulțime de comentarii privind un posibil manageriat din partea lui Țiriac pentru Simona.

I-a renegociat Simonei datele contractului cu o mare firmă

”Vă garantez, sută la sută, că domnul Ion Țiriac nu obține nici un avantaj de pe urma conlucrării cu Simona Halep. Și nici nu urmărește vreunul. Vrea doar să o ajute. Simona are un manager care este Virginia Ruzici”, a precizat, ieri, pentru Libertatea, o sursă din anturajul omului de afaceri. Aceasta a adăugat: ”De pildă, acum, Ion Țiriac i-a renegociat Simonei datele contractului cu o mare firmă. Dânsul îi știe foarte bine toți”.

În ceea ce privește relația directă dintre cei doi, Țiriac nu suportă să fie ”domnit”, ci vrea ca sportiva să i se adreseze pe numele de botez.

E Ion pentru Simona!

”Ion Țiriac este un om deosebit. Nu acceptă ca persoanele care-i sunt prietene să nu îi spună pe numele mic. Chiar se supără! La fel procedează și cu Simona. Ține ca aceasta să-i spună Ion, nu domul Țiriac. De altfel, după vreo 5 telefoane, în care îi tot spunea ”domnul Țiriac în sus, domnul Țiriac în jos”, s-a supărat și nu i-a mai răspuns la apel. I-a dat SMS: ”Ori Ion, ori nu mă mai contactezi! Simona s-a conformat. Acum e Ion pentru Simona”, a conchis sursa Libertății.

Ion Țiriac s-a implicat până în prezent nu doar în a-i da sfaturi manageriale Simonei Halep dar și din punct de vedere tehnic. La Galați, la meciurile de Fed Cup dintre România și Spania, Țiriac se trezea dis-de-dimineață pentru a o urmări pe Halep la antrenamente, dându-i acesteia numeroase sfaturi tehnice. La fel a făcut-o și la câteva turnee din străinătate la care românca a fost prezentă.

 

 

Cristi Borcea recunoaște că și-a agresat fosta soție! Dezvăluiri halucinante ale fostul acționar de la Dinamo
PARTENERI - GSP.RO
Cristi Borcea recunoaște că și-a agresat fosta soție! Dezvăluiri halucinante ale fostul acționar de la Dinamo
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
Țeapa luată de un bărbat care a lăsat garanție mașina de 30.000 € pentru un împrumut de 5.000 €
Știrileprotv.ro
Țeapa luată de un bărbat care a lăsat garanție mașina de 30.000 € pentru un împrumut de 5.000 €
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)