Viața e cruntă și crudă, uneori, iar unii oameni sunt fără adăpost și obligați să doarmă sub cerul liber. Nu e de ieri, de azi.

Probabil, în cea mai caldă sufletește lună a anului, semenii noștri defavorizați de soartă atrag privirile, iar diverse acțiunie sunt promovate pentru a-i ajuta.

Un eveniment unic a avut loc  la Timișoara, iar invitatul special a fost Horia Colibășanu, românul ce-a cucerit Everestul.

Tabără și povești

Evenimentul a fost unic deoarece a fost implicată și o echipă de fotbal din România, ASU Politehnica Timișoara (fondată și susținută de suporterii bănățeni) și pentru că au fost mobilizați zeci de oameni să doarmă afară, la minus multe grade Celsius, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă cei ce sunt siliți să înnopteze sub cerul liber, indiferent de anotimp.

La stadionul „Știința” unde-și desfășoară meciurile echipa de liga secundă au sosit și oameni fără adăpost.

Tabăra a fost instalată lângă teren, s-a venit cu haine groase și cu saci de dormit, s-a servit ceai, cafea, mâncare la ceaun, muzică, iar pe un ecran s-au derulat imagini ale expediției lui Horia pe Everest.

„Mie mi-a fost destul de ușor, fiindcă sunt obișnuit să dorm în condiții extreme. Dar mă gândesc prin ce chin trebuie să treacă oameni flămânzi și necăjiți care nu au saci de dormit profesioniști, ci doar niște pături sau cartoane cu care să se învelească la minus 10 grade Celsius sau și mai frig”
Horia Colibășanu, alpinist

Condițiile au fost mult mai suportabile decât cei ce dorm pe stradă.

S-au strâns și fonduri pentru aceștia.

Semnal de alarmă

„Este frig și dacă te îmbraci cu geacă sau cu palton, cu căciulă și cu mănuși, și mergi pe stradă, darămite să dormi nopți întregi sub cerul liber. Cei ce practică sportul sunt mai rezistenți, sunt mai înțelegători cu cei ce trebuie să înnopteze afară, dar eu cred că și ceilalți oameni din comunitate ar trebui să experimenteze o astfel de noapte pentru a ajuta atunci când pot și cum pot pe cei nevoiași. Cu toții suntem răspunzători, vedem și la știri informații cum că mor oameni ai străzii de frig. Să ajutăm! Acțiunea din această seară vrea s-o facă, măcar un pic. Adună nişte bani pentru Centrul de noapte, care are cheltuieli foarte mari şi care-i ajută. Le oferă un adăpost în timpul nopţii”, a explicat Horia Colibășanu.

„E într-adevăr o acţiune inedită, ca de fiecare dată încercăm să facem lucruri care să atragă oamenii şi ne dorim să facem ceva concret pentru cei din jurul nostru. O să mergem probabil şi pe la adăpost să ducem nişte porţii de mâncare”Sebastian Novovic, preşedintele Asociaţiei Suporterilor Timişoreni „Druckeria”

S-a stat la povești, în jurul ceaunului, și la o cană de cafea și de ceai, iar vibe-ul, că tot e termenul la modă, a fost pozitiv. Banii strânşi la eveniment vor fi direcţionaţi către Federația Caritas a Diacezei Timișoara, o organizație non-guvernamentală ce luptă de mai bine de 25 de ani pentru combaterea problemelor sociale din Timișoara.

 

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Mama Sofiei și concubinul ei au fost arestați. Au spus că micuța de 2 ani s-a înecat în cadă, deși avea coaste rupte, fracturi și urme de lovituri
Observatornews.ro
Mama Sofiei și concubinul ei au fost arestați. Au spus că micuța de 2 ani s-a înecat în cadă, deși avea coaste rupte, fracturi și urme de lovituri
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Știrileprotv.ro
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor