Fundașul central al Stelei Lukasz Szukala a contribuit la primul gol înscris de naționala Poloniei în prima victorie împotriva Germaniei din istorie. Acesta a recunoscut că echipa sa a avut noroc și a explicat cum a fost pregătită partida împotriva campioanei mondiale.”Știam cât de periculoasă este Germania, au o echipă foarte bună, indiferent de absențe. Chiar și Boateng, care joacă fundaș central, poate să creeze probleme în ofensivă. De aceea, a trebuit să fim concentrați 100% pe toată durata meciului. Știam că am putea realiza ceva măreț și am crezut în noi. Suntem mulțumiți de evoluția noastră, dar mai ales de rezultat: am bătut cea mai bună națională din lume. E adevărat, am avut și un pic de noroc, dar când joci împotriva unui astfel de adversar, ai nevoie și de șansă”, a declarat Szukala în presa poloneză.Acesta a postat mesajul care a motivat Polonia împotriva rivalei istorice. ”Luptă până la capăt și nu-ți pierde speranța!”