Teja vu la Dinamo! ^Antrenorul și-a reziliat contractul cu Dinamo. Despăgubiri de 50.000 de euro. A revenit Flavius Stoican!

Comentează

UPDATE 15.30. Așa cum v-am informat acum un ceas, Flavius Stoican este noul antrenor al echipei FC Dinamo, el revenind în această funcţie, în locul lui Mihai Teja, după ce a mai stat pe banca "alb-roşilor" în perioada septembrie 2013 - noiembrie 2014.Cel supranumit ”Stoicanetti” conduce, în aceste momente, astăzi, de la ora 15.30, la Săftica, antrenamentul jucătorilor dinamovişti.
--------------------------
Mihai Teja şi conducerea FC Dinamo au ajuns, joi, la un acord privind rezilierea contractului dintre cele două părţi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. Sportnews.ro a aflat că antrenorul ar urma să primească despăgubiri de 50.000 de euro, salariul său pe șase luni, adică până la finalul teoretic al contractului.E al 29-lea tehnician sacrificat în Liga I în acest sezon.Teja a avut, joi, o întâlnire la sediul clubului cu acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă şi cu conducerea executivă, în urma căreia părţile au ajuns la un acord privind rezilierea contractului tehnicianului, care expira în vara anului viitor.

Flavius Stoican are cele mai mari șanse să revină la Dinamo. ”E cea mai la îndemână și cea mai ieftină variantă. El locuiește la hotelul patronului în București. Când a plecat, avea salariu lunar de 3.000 de euro. Probabil, va fi convins să se întoarcă pe un salariu dublu, oricum mai mic decât al lui Teja”, susțin oameni din club, contactați de sportnews.ro.

Miercuri, conducerea FC Dinamo i-a transmis antrenorului, în cadrul unei întrevederi, că doreşte rezilierea contractului din cauza rezultatelor slabe ale echipei, însă nu s-a găsit formula de încetare a înţelegerii dintre cele două părţi.La ieşirea de la întâlnirea de miercuri, preşedintele executiv Daniel Stanciu declara că Teja este în continuare antrenorul lui Dinamo şi că nu are în vedere contactarea altor tehnicieni pentru preluarea postului.Dinamo a ratat calificarea în finala Cupei Ligii, după ce a pierdut meciul retur, disputat marţi, pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-3.Mihai Teja, în vârstă de 36 de ani, se află la conducerea tehnică a echipei Dinamo din ianuarie, după ce l-a înlocuit pe Ionel Dănciulescu, numit interimar în urma plecării lui Flavius Stoican. El a venit pe banca roș-albilor, renunțând la postul de antrenor al naționalei de tineret. Teja încasa de la FRF 1.000 de euro lunar.Cu Teja pe bancă, Dinamo a pierdut ambele meciuri din Cupa Ligii, cu Pandurii, scoruri 1-2 şi 1-3, şi partida cu ASA Târgu Mureş din campionat, scor 1-2. Tot în Liga I, Dinamo a învins, cu scorul de 1-0, pe Oţelul, la Galaţi, şi cu scorul de 3-0, pe Universitatea Cluj, pe teren propriu, acestea fiind singurele succese ale lui Teja ca antrenor al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pozele de la discursul lui Nicușor Dan la ONU: sala, ocupată doar parțial, a atras atenția
23 sept.
Pozele care spun totul despre discursul președintelui Nicușor Dan la ONU
accident rutier între Pașcani și Brătești, 23 sept 2026 - locul unui accident grav pe un teren de pământ, unde un autoturism complet distrus și zdrobit se află lângă o autospecială mare de pompier
23 sept.
Doi copii și un adult au murit după ce o mașină s-a ciocnit cu un camion, între Pașcani și Brătești. Alte două persoane sunt rănite
MONDEN
Actrița Hayden Panettiere | Foto: Hepta
23 sept.
De ce a murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere. Anunțul medicilor legiști după autopsie
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
23 sept.
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
POLITIC
Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, vorbind în fața unui microfon
23 sept.
Nicușor Dan, despre o eventuală cădere a guvernului Siegfried Mureșan: „Criza asta trebuie să se încheie”. Ce spune despre dizolvarea Parlamentului
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
23 sept.
Siegfried Mureșan a explicat de ce nu s-a dus la PSD, așa cum i-a cerut Sorin Grindeanu: „Nu-mi comandă mie la ce oră și unde să ne întâlnim”
Ultimele știri
23 sept.
Elena Lasconi, despre Nicușor Dan: „Nu pot să înțeleg cum te duci la o întâlnire cu Zelenski lângă tine și tragi de șosete”
23 sept.
Iubitul Valentinei, tânăra găsită într-o valiză pe râul Olt, a fost dat în urmărire: judecătorii au emis mandat de arestare preventivă
23 sept.
Proiectul gigant care transformă Atena în noul Dubai al Europei. Cum arată orașul inteligent The Ellinikon, care atrage tot mai mulți străini
23 sept.
Sistemele antiaeriene Oerlikon de 328 de milioane de euro modernizate de Rheinmetall au picat testele MApN. Nicușor Dan: „Se mai întâmplă”
TRENDING
23 sept.
Cele 9 anvelope care au cedat la testul anvelopelor de iarnă: din 32, doar 6 au fost recomandate pe șoseaua udă
23 sept.
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
23 sept.
Horoscop 24 septembrie 2026. Fecioarele trebuie să evite orice fel de cheltuială și să lase pe altă dată planurile care presupun achiziții scumpe
Viața în Alaska: o familie cheltuie 4.000 de dolari pe provizii pentru iarnă. Sursă foto: alaska.org
23 sept.
O familie din Alaska cheltuie 4.000 de dolari pe provizii ca să reziste în iarna extremă din Eagle: „Anul trecut am rămas fără unt”
drac de mare, ascuns în nisip
23 sept.
A făcut un pas în ocean și a fost cuprinsă de o durere chinuitoare: „Nu mai puteam să respir”
O femeie cu părul blond și ondulat se bucură de o baie răcoritoare sub apă, purtând o mască de snorkeling albă și albastră, care îi acoperă întregul chip
23 sept.
O destinație populară printre români interzice măștile de snorkeling pentru întreaga față. Riscurile la care se supun turiștii care le poartă
O mireasă și-a înșelat soțul în baia restaurantului bătaie între nuntași și despăgubiri de 40.000 de euro. Sursă foto: Getty Images.
23 sept.
Și-a înșelat mirele în baia restaurantului, apoi i-a mai cerut și 40.000 de euro. Cele două familii au încins o bătaie ca în filme
pasaport american invelit in folie de aluminiu
23 sept.
Tot mai mulți turiști își înfășoară pașapoartele în folie de aluminiu, în încercarea de a-și proteja datele. Avertismentul specialiștilor în securitate
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Leonard Manta este multiplu campion european la gimnastică aerobică, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Pamplona, Spania. Foto: Gettyimages
Exclusiv
23 sept.
Prime de 32.000.000 de euro neplătite de stat de doi ani sportivilor români, printre ei campioni europeni și mondiali
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
23 sept.
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
23 sept.
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
mamă tânără, așezată la o masă, folosind laptopul în timp ce lucrează de acasă cu doi copii jucându-se în fundal, langa o canapea gri
23 sept.
Părinții singuri pot primi 3 zile în plus de concediu de odihnă. Senatul a votat proiectul
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor