Telenovela "Piţurcă la arabi" s-a încheiat. ”Rămân, dar nu sunt dorit!”

Comentează
Arhiva foto

UPDATE 16.02: Victor Piţurcă a programat astăzi, la ora 16.00, o conferinţă de presă, în care a lămurit negocierile pe care le-a purtat cu reprezentanţii clubului saudit Al-Ittihad. ”Înainte de meciul cu Grecia, am spus că şansele de a pleca sunt sub unu la sută deoarece nu vorbisem cu vreun oficial de la Al-Ittihad. Am discutat după partida cu grecii, marţi. A rămas ca şefii clubului să decidă dacă sunt de acord sau nu cu pretenţiile mele, nu s-a întâmplat acest lucru, aşa că tranzacţia a picat”, a spus selecţionerul tricolorilor.

Piţurcă a făcut precizări şi în legătură cu clauza pe care ar fi trebuit să o plătească pentru a putea părăsi naţionala României: ”M-am înţeles cu preşedintele federaţiei să plătesc 700.000 de euro dacă plec, cam jumătate din acea clauză.. Cei de la Al-Ittihad m-au dorit foarte mult, dar, din păcate, mutarea nu s-a mai realizat. Dacă cei de la Al-Ittihad ar fi acceptat condiţiile mele, aş fi plecat. Vine un moment când trebuie să şi pleci. Cei de la Al-Ittihad erau dispuşi chiar să-mi achite şi clauza. Dar nu clauza a fost problema, aş fi plătit-o din banii pe care i-aş fi primit de la Al-Ittihad. În momentul când ai o ofertă de nerefuzat, eşti obligat să-i dai curs. Dacă arabii ar fi acceptat condiţiile mele, sigur aş fi plecat. Când eram în maşină şi veneam la FRF, mi s-a spus că arabii îmi acceptă condiţiile, dar era prea târziu. Anunţasem deja că totul s-a încheiat”.

”Eu ştiam că acordul meu cu FRF expiră la sfârşitul preliminariilor pentru Euro 2016 şi s-ar fi prelungit automat până în vară, dacă ne calificăm la turneul final. Am constatat însă cu surprindere că el expiră în noiembrie 2016! Cred că este o greşeală de redactare.

Rămân la echipa naţională, dar ştiu că nu sunt dorit sută la sută aici. Răzvan Burleanu mi-a spus că mă doreşte, dar e clar că eu nu fac parte din grupul venit la conducerea FRF”, a mai spus selecţionerul tricolorilor.

Victor Piţurcă a mai ţinut să anunţe că este deschis la orice ofertă: ”Nu scrie nicăieri în contractul meu că nu am voie să discut cu reprezentanţii unei alte echipe. Scrie doar că trebuie să plătesc pentru a putea pleca”.

Piţi a făcut cunoscut faptul că a mai avut propuneri din fotbalul arab: ”Am avut o ofertă de 3 milioane de dolari de la o echipă naţională din Golf. Propunerea a venit după ce am fost demis în precedentul mandat de la naţională. Aceea a fost oferta cea mai mare din punct de vedere financiar pe care am primit-o”.

Piţurcă s-a declarat deranjat de faptul că au apărut în presă detalii despre contractul său şi e convins că a fost ”sifonat” din interiorul FRF: ”E normal să mă deranjeze, oricine ar simţi acelaşi lucru. Nu e în regulă ca, într-o asemenea instituţie, să existe scurgeri de genul ăsta!

Poate să apară şi o altă ofertă, dar nu voi discuta despre ea decât după meciurile cu Ungaria şi cu Finlanda. Totul este posibil după aceste două jocuri”.

///Victor Piţurcă rămâne selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României. Clauzele "beton" pe care şi le-a pus în contract când a semnat cu şefii de la "Casa Fotbalului" l-au împiedicat acum pe Piţi să prindă primul său contract în străinătate în calitate de antrenor. Arabii n-au vrut să plătească şi clauza, astfel că fostul golgheter al Stelei va continua pe banca tehnică a tricolorilor.La ora 16.00 va fi organizată o conferinţă de presă, în care Piţurcă va explica de ce au picat tratativele cu şefii de la Al-Ittihad. Piţurcă obţinuse chiar şi vizele de Arabia Saudită, atât pentru el, cât şi pentru cei cinci colaboratori pe care voia să-i ia cu el în deşert. Totul a picat din cauza sumei de 1,42 milioane de euro pe care ar fi trebuit să o achite către FRF dacă ar fi plecat. Victor Piţurcă îşi va continua munca de selecţioner până la sfârşitul anului 2016, cât prevede contractul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Burlacii: Foc în Paradis
14:10
Când se difuzează la TV show-ul de dating „Burlacii: Foc în Paradis” şi cum poate fi urmărit online
Cătălin Măruță la „Furnicuțele” | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:56
Ce au spus fanii după ce Cătălin Măruță a plecat de la PRO TV la Antena 1: „Furnicuțele nu mai au haz”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
14:36
Când începe „Hello Chef” sezonul 12 la Antena 1. Adi Nartea își va demonstra talentul culinar
14:32
Ancheta care îi va face pe mulți să scoată televizorul din priză: ce înregistrează Smart TV-urile LG chiar și când sunt oprite
14:13
Un chinez a cumpărat patru cuțite ascuțite și a plănuit să ucidă trei copii mici cu ChatGPT
14:10
Schimbarea majoră adusă de Apple pe cele mai ieftine căști: tehnologia de top care ajunge pe noile AirPods 5 la un preț neașteptat
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate