Terapie la mănăstiri. Alexandra Dulgheru s-a refăcut la lăcașurile sfinte din Ardeal după multiplele accidentări ce i-au pus cariera în pericol

Comentează
Foto

O mare speranță a tenisului feminin românesc, dar măcinată de accidentări. O fire veselă, deschisă, un prieten de nădejde pentru cei apropiați ei. Un artist în afara sportului și un comentator apreciat la TV. Mereu în mișcare, făcând ceva nou. Alexandra Dulgheru, 30 de ani, a fost lovită din nou de o accidentare, a patra intervenție chirurgicală la genunchi, dar refuză să-și abandoneze cariera și vizează un come back spectaculos.

Descoperă România

Cutreieră munții, explorează România și lumea, vizitează mănăstiri. A ajuns să-și găsească liniștea sufletească și forța de a forța un nou început în tenis prin credință. Trecând pragul multor lăcașuri de cult.

Speră la un restart, ea care a fost cândva în top 30 WTA - chiar prima româncă din noua generație în acest club select al tenisului feminin.

Alexandra este impresionată de Transilvania și bucuriile ei neaoșe.

“Culmea este că am vizitat lumea toată, mai puțin propria mea țară. Știu că România are o istorie frumoasă, priveliști extraordinare. Dar, văzându-le, pot spune că România este minunată”, a mărturisit Alexandra într-un interviu oferit site-ului WTA.

Sportiva are și-o poveste personală, pe care ne-o dezvăluie:

Energia într-o mănăstire e diferită. Ești doar tu cu tine și te simți protejată. Simți că te rupi de energiile negative, de acele lucruri nefolositoare pe care le utilizezi zi de zi. Ești doar tu cu natura acolo. Am fost într-o mănăstire în Ardeal în care nici nu aveai semnal la telefon. Și uite că trăiesc! Când ajungi acolo, îți ridici capul și te uiți să vezi ce e în jurul tău. Așa realizezi ce contează în viață.Alexandra Dulgheru:

Desenează schițe și îi imită pe Michael Jackson și Harry Potter

Alex se relaxează și cu ajutorul artei. Încă din copilărie a pus creionul la treabă și a strâns deja câteva desene personale. Face schițe la tot ce prinde, de la animale la personaje, așa cum mărturisea ziarului Libertatea în primăvară.

“N-am urmat vreo școală de artă, deși mi-ar fi plăcut. Probabil, aș fi făcut Arhitectura dacă nu era tenisul. Dar oamenii îmi zic că sunt destul de talentată. Am pictat pe papirus, pe pânză, pe hârtie normală, am făcut desene. Pot desena și pe pereți”, a mărturisit sportiva.

Energiile ei creative nu se opresc aici: este o împătimită dansatoare și imită personaje de film. Este atracția colegelor din circuit, mai ales atunci când imită mișcările lui Michael Jackson sau vocea lui Harry Potter!

Vine natural, mă uit la cineva, un actor de exemplu, și pot să-l imit. Cu Harry Potter am crescut, de aceea mi-e ușor. Dar îmi plac Johnnie Depp, Brad Pitt. Iar când colind pe avioane fac multe schițe.

Alexandra Dulgheru

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate