Tricolorii speră ca prin evoluțiile de la Euro 2016 să atragă atenția asupra lor din partea cluburilor importante din Europa.În timp ce ai noștri joacă prin Bulgaria, țările arabe, la echipe de mâna a doua din Turcia sau sunt rezerve prin Italia ori Germania, adversarii din grupa de la Euro sunt la mare căutare.Arsenal Londra a anunțat miercuri transferul mijlocașului elvețian Granit Xhaka, de la Borussia Moenchengladbach, care a semnat un contract pe 5 sezoane, relatează EFE.Xhaka, 23 ani, va primi la gruparea ''tunarilor'' un salariu săptămânal de 144.000 de euro. Mijlocașul cu 41 selecții și căpitan al naționalei Elveției a fost convocat în lotul lărgit pentru EURO 2016, unde naționala țării sale este una din adversarele României în Grupa A a competiției.Format la FC Basel, Xhaka a ajuns în 2012 la Moenchengladbach în schimbul a 8,5 milioane euro, iar în Bundesliga a jucat 108 meciuri și a marcat 6 goluri. Elvețianul devine primul transfer al lui Arsenal pentru sezonul viitor.Fratele jucătorului," Taulant Xhaka, mijlocașul lui Basel, evoluează pentru naționala Albaniei, altă componentă a Grupei A de la EURO 2016.Din această grupă mai face parte Franța, gazda competiției.Programul României la Euro 2016:Franța - România, 10 iunieRomânia - Elveția, 15 iunieRomânia - Albania, 19 iunie