Transformarea spectaculoasă a Dianei Belbiță. Fosta concurentă de la „Ferma” arată mai bine ca niciodată, după ce a slăbit

Comentează
Arhiva foto

Diana Belbiță a fost una dintre cele mai îndrăgite personaje de la „Ferma”, show difuzat de Pro tv, în primăvara acestui an. După încheierea filmărilor, sportiva s-a mutat în Canada, acolo unde se antrenează intens, pentru a intra din nou în ring.

„Prinţesa Războinică” a făcut cu greu pasul de a părăsi România, mai ales că se îndrăgostise până peste cap de Marius Crăciun, câștigătorul marelui premiu de la Ferma. Atunci, toată lumea a crezut că cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, însă lucrurile au luat o altă întorsătură.

Chiar dacă este departe de țară, Diana își ține la curent fanii cu tot ceea ce face, astfel aceștia au putut observa cât de mult a slăbit tânăra.

Perioada petrecută, până acum, departe de țară, îi priește iar Diana este tot mai sexy și mai îndrăzneață.

„Am văzut că sunt la modă pozele de genul ăsta și am zis să fac și eu una repede până nu intru la slăbire că poate atunci nu o să mai pot!” sau „Ăstia care m-ați făcut grasă, e momentul să începeți sa vă cereți scuze, încep slăbirea!' – sunt câteva dintre mesajele postate de Diana pe Instagram.

Diana Belbiță face sport de la 12 ani

Diana a început să facă sport la 12 ani, practicând judo-ul. A început antrenamentele la Palatul Copiilor din Strehaia cu antrenorul Ilie Gâdea, care a inițiat-o și în kickbox.

La vârsta de 15 ani s-a mutat din orașul natal, Strehaia în Drobeta Turnul-Severin pentru a-și continua antrenamentele alături de Sensei Constantin Mitroi. A fost atrasă ulterior de o ramură mai dură a sportului și a decis ca în primăvara anului 2015 să intre în cușcă.

În aprilie 2012 a câștigat Gala K1 de la Szeged. În vara anului 2013, Diana Belbiță s-a impus în Budapesta. În gala intitulată „Luptători în cușcă' Diana era legitimată la Kokyo Dojo Drobeta Turnu Severin unde s-a impus la puncte în prima luptă, în care a întâlnit o slovacă, iar în finală a învins-o prin KO în prima repriză pe reprezentanta țării gazdă, potrivit Cancan.

În martie 2016, pentru a se pregăti la un nivel înalt în cariera sa MMA, Diana a decis să se mute la Oradea, unde se pregătește la Centrul de Arte Marțiale Mixte Alexandru Lungu, alături de „Muntele Bihorului' și Ioan Brânză.

Pe 1 octombrie 2016 Diana a luptat în Zielona-Gora (Polonia) și a câștigat în fața reprezentantei țării gazdă, poloneza Katarzina Lubonska. Reușita din acea luptă a trimis-o direct în meciul pentru centura KSW.

Pe 27 mai 2017 s-a luptat cu brazilianca Ariane Lipski, care, în ultimele șase meciuri, își învinsese adversarele prin KO. Meciul a fost pierdut de Diana Belbiță.

A avut meciuri în ambele stiluri de luptă și, după mai multe competiții, a fost selectată în lotul național „Unifight', un sistem complex de luptă similar cu cel din Mixed Martial Arts.

Diana Belbiță este multiplă campioană națională la Budokai și câștigătoare a altor medalii, atât interne, cât și externe (Szeged, Budapesta – aur), în turnee de K-1 și MMA. A câștigat și un meci în care a avut ca adversar un bărbat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!