Tricolorii au efectuat duminică seara primul antrenament, la Bologna, înaintea meciului amical cu Italia, programat marți, de la ora 21:45, pe stadionul Renato Dall’Ara. Italienii s-au pregătit la Coverciano.
Selecţionerul Anghel Iordănescu s-a manifestat foarte relaxat, deşi nu a semnat prelungirea contractului, care îi expiră după meciul cu Italia. Generalul pare indiferent la atacul lansat de Mircea Sandu asupra lui.
”Dacă eram Iordănescu ceream 400.000 de euro salariu, așa cum avea Pițurcă. El se înjosește cu 10.000 de euro. Pe mine m-a terorizat cu banii. Când era director tehnic avea 8.000 de euro pe lună și nu avea nici o presiune.
Este un mare semn întrebare. Nu înțeleg de ce stă cu 10.000 de euro cu atâtea riscuri și nu te bați pentru un salariu mai mare. Aș zice că este o sarcină de partid să rămână. Nu știu de la cine este sarcina. De la comuniști, de la liberali, de la socialiști. Nu mă întrebați pe mine că nu știu. Pe timpul meu, Iordănescu mă teroriza și acum acceptă 10.000 de euro. Ceva nu este curat. Dacă eu eram președinte FRF îi dădeam 400.000 de euro, din respect.
Dacă Iordănescu antrenează România și la Campionatul Mondial din 2018, atunci trebuie să rămână pentru EURO. Dacă nu rămâne Iordănescu trebuie să mergem la EURO cu un alt antrenor”, a spus Mircea Sandu la Dolce Sport.
Pentru amicalul cu Italia, programat marți, ora 21:45, la Bologna, selecționerul Anghel Iordănescu va miza pe următorii jucători:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ae8f65928abdf4f72f7197787bbb73ae.jpg)
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland), Silviu Lung (Astra Giurgiu)
Fundași: Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Steliano Filip (Dinamo București)
Mijlocași: Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Adrian Popa (FC Steaua București), Vlad Achim (FC Viitorul)
Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Florin Andone (Cordoba), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Ioan Hora (Pandurii Tg. Jiu), Andrei Ivan (CSU Craiova)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bb0625af6b5e6fe0ca58ca33e8637af1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3bb36d19e93e06b0e82e21e60e41d11f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_398f2319755701ed02ce675bca16f786.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6763ddc00b85f4edc391cbd61ace3c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_81396d850fdc7406aff0f3c9dad784d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_a1ff4339bcb959ea6c60b7d66122e34c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b69eb70872bc5242d7b1023b6f9159bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_8a1748dbf9274313bd34f05e3eae20fc.jpg)