Fostul atacant Marian Ivan (44 de ani) s-a aflat printre tricolorii prezenţi la Cupa Mondială din 1994, din SUA, unde naţionala de fotbal a României a realizat cea mai mare performanţă din istoria sa. Ivan n-a jucat nici măcar un minut la Mondialul american, dar, cu toate acestea, a mărturisit că prezenţa la turneul suprem din urmă cu 20 de ani a constituit cea mai mare realizare din cariera sa de jucător. În State, fostul atacant care, printre altele, a evoluat la FC Braşov şi Dinamo a fost coleg de cameră cu Gică Hagi. Într-un interviu acordat pentru SportNews.ro, Marian Ivan a povestit cum a ajuns să împartă camera cu „Regele”, dar şi cu ce amintiri a rămas din SUA.

 

”Am fost în cărţi să joc împotriva Argentinei”

SportNews: Marian, cum ai trăit Mondialul din 1994?
Marian Ivan: A fost o experienţă unică, pe care n-o voi uita toată viaţa. Mai ales că am fost în SUA, ţara în care eu şi mulţi alţi români visam să ajungem, atât înainte de Revoluţie, cât, mai ales, după. Îi voi fi tot timpul recunoscător lui Anghel Iordănescu pentru faptul că m-a inclus în lotul de 22 de jucători pe care l-a deplasat la Cupa Mondială din 1994.

Marian Ivan

Ai fost surprins în momentul în care ai aflat că vei merge în SUA?
Am fost foarte bucuros, bineînţeles, dar nu surprins. Jucam atunci la FC Braşov, iar în sezonul 1993-1994 avusesem evoluţii foarte bune şi marcasem multe goluri, aşa că mă aşteptam să vină şi convocarea la echipa naţională. Am fost inclus în lotul lărgit pentru Mondialul din SUA, am făcut o pregătire foarte bună şi am rămas astfel printre tricolori. Cantonamentul dinaintea Cupei Mondiale a fost unul ”la sânge”, cred că niciodată n-am fost mai bine pregătit ca atunci. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar cred că prezenţa mea la Mondialul din SUA nu a fost chiar întâmplătoare.

Nu ai jucat, însă, nici măcar un minut…
Aşa e, şi ăsta este marele meu regret. Totuşi, am fost în cărţi să joc împotriva Argentinei, în ”optimi”. Răducioiu era suspendat pentru acel meci, iar nea Puiu Iordănescu se gândea să mă titularizeze. Chiar şi Gică Hagi, cu care am stat în cameră pe toată durata şederii în SUA, mi-a spus cu o zi înaintea partidei că am şanse mari să joc. În ziua meciului, însă, nea Puiu s-a răzgândit şi a hotărât să-l folosească pe Ilie Dumitrescu pe postul de vârf. A fost inspirat, de vreme ce Ilie le-a dat argentinenilor două goluri (râde).

Marian Ivan

Care e cea mai frumoasă amintire a ta din SUA?
Ce să zic, tot ce am trăit în State a fost minunat. Au fost acele victorii senzaţionale cu Columbia, cu Argentina, am fost la un pas de semifinalele Cupei Mondiale… Repet, chiar dacă n-am jucat deloc, sunt mândru că am făcut parte din acea echipă a României. E cea mai mare realizare în cariera mea de jucător. Atunci, m-am simţit cu adevărat fotbalist!
Cum se trăiau meciurile pe bancă?
Ohoo, mult mai greu decât în teren! Când joci, te concentrezi la ceea ce ai de făcut, nu te mai gândeşti la altceva, dar pe bancă, emoţiile erau uriaşe. Cu SUA şi cu Argentina ni se părea că arbitrul nu mai are de gând să fluiere odată finalul!

Cum sărbătoreaţi victoriile?
Mare sărbătoare n-am făcut. Câte o bere după meci, la hotel, şi apoi la somn, că a doua zi o luam de la capăt cu pregătirea. Iar noi, cei care nu jucam, făceam antrenamente mai tari decât titularii!
A fost supărare mare după eşecul cu Suedia, din ”sferturi”?
Am fost dărâmaţi, nu ne venea să credem că totul s-a terminat! Aveam 2-1 în prelungiri, suedezii erau cu un om în minus şi nimeni nu se gândea că mai putem rata calificarea în semifinale. Dar a venit acea secundă fatidică şi a egalat Kennet Anderson, iar apoi am pierdut la penalty-uri…  Ce mai, aşa a fost să fie.

”Gică era foarte sociabil”

Cum ai devenit colegul de cameră al lui Gică Hagi în perioada Mondialului?
Iniţial, eu stăteam în cameră cu Radu Niculescu, iar Hagi – cu Neluţu Sabău. Înainte de Mondial, însă, atât Sabău, cât şi Radu Niculescu s-au accidentat, iar în aceste condiţii am ajuns să stăm noi doi. Bine, Hagi m-a ales să stau cu el în cameră, că nu ar fi întâmpinat niciun refuz dacă ar fi dorit să aibă un alt coleg.

Vorbeai des cu Hagi când eraţi în cameră, sau era mai distant?
Să ştii că Gică era foarte sociabil, n-am simţit niciun moment că el era Hagi, iar eu, doar un nou-venit la naţională. De altfel, n-am simţit asta nici din partea lui Gică Popescu, Dan Petrescu, Stelea… Eram o echipă unită, indiferent că unii jucau în campionate mari din Europa, iar eu, de exemplu, veneam de la FC Braşov. Vorbeam des cu Gică Hagi când eram în cameră, îmi dădea tot felul de sfaturi. A fost extraordinar să stau cu el, am avut multe de învăţat.

Avea superstiţii ori tabieturi pe care trebuia să i le respecţi?
Nu, deloc. Se comporta absolut normal.

De ce a pierdut naţionala: ”Am făcut unele greşeli”

Deşi a făcut parte din lotul cu care naţionala României a obţinut cea mai mare performanţă din istoria ei, calificarea în sferturile de finală ale unui Campionat Mondial, Marian Ivan n-a rămas printre tricolori şi după Mondialul din SUA. După turneul final din 1994, atacantul s-a transferat la Dinamo, unde, însă, n-a reuşit să impresioneze. A ajuns pe urmă în Cipru, la AEP Paphos, şi în Grecia, la Panionios, a avut o revenire la Dinamo şi la FC Braşov, a făcut o scurtă escală la Sportul Studenţesc, a ajuns şi în China (Henan Jianye), iar finalul de carieră l-a prins în ligile inferioare ale fotbalului românesc, la Oltul Sfântu Gheorghe şi la FC Ghimbav.

”Dacă aş fi avut mintea de acum, poate că altă turnură ar fi luat cariera mea după Mondialul din SUA. Am făcut atunci unele greşeli care m-au costat. Eram foarte mândru că am prins lotul României pentru Cupa Mondială fără să fi jucat în preliminarii şi a intervenit o automulţumire, credeam că nu mai am nimic de demonstrat.

Am avut şi ghinion după Mondial, când m-am transferat la Dinamo, pentru că am prins o echipă în reconstrucţie, care nu prea avea rezultate. Dinamoviştii aveau aşteptări mari de la mine, dar, în acea conjunctură, n-am reuşit să confirm”, ne-a mărturisit Marian Ivan, care, în prezent, este observator din partea LPF la meciurile din Liga I.

Marian Ivan mai joacă din când în când în meciuri de ”old-boys”

”Ştie şi Prunea că tricoul lui Kennet Andersson este la mine”

Marian Ivan s-a întors din SUA cu un suvenir neaşteptat: tricoul lui Kennet Anderson, atacantul suedez pe care românii îl numesc ”călăul tricolorilor la Mondialul din ’94”! În sferturile de finală ale turneului suprem, cu cinci minute înainte de încheirea prelungirilor, România conducea Suedia cu 2-1 şi toată lumea era cu gândul la ”careul de aşi”, în condiţiile în care nordicii rămăseseră şi cu un om în minus. Atunci, însă, Kennet Anderson a profitat de o ieşire greşită a portarului Florin Prunea şi a marcat golul care a dus partida la loteria loviturilor de departajare, unde suedezii au avut câştig de cauză.

”Eu nu sunt un colecţionar de tricouri. A fost, pur şi simplu, o întâmplare să fac schimb de tricouri cu Kennet Anderson”, susţine Marian Ivan. „N-am făcut însă schimbul după meciul din «sferturi», când Suedia ne-a eliminat la penalty-uri… Cine, dracului, ar fi vrut atunci să-i ia tricoul lui Kenneth Andersson? Am schimbat tricourile după meciul amical pe care l-am jucat cu Suedia (n.r. – scor 1-1) înainte de startul la Mondiale. La sfârşitul partidei, când ieşeam de pe teren, m-am nimerit chiar lângă Kennet Anderson în tunelul ce ducea la vestiare. Atunci, am făcut schimb de tricouri. A fost o chestie de moment. Nu mai ştiu dacă eu sau el am cerut asta”, ne-a povestit fostul atacant.

 

Tricoul care le provoacă amintiri triste românilor se află la Braşov

Marian Ivan păstrează şi acum tricoul lui Kennet Anderson în locuinţa sa de la Braşov. ”Ştie şi Prunea că tricoul lui Kennet este la mine”, ne-a mărturisit, amuzat, fostul atacant. La loc de cinste se află însă tricourile naţionalei, pe care le-a avut la turneul final din SUA:  ”L-am păstrat şi pe cel galben, şi pe cel roşu. Ele sunt cele mai importante dintre toate pe care le-am purtat în carieră”.

CARTE DE VIZITĂ

Marian Ivan

Data şi locul naşterii: 1 iunie 1969, Bucureşti;
Postul: atacant
Echipe la care a fost legitimat: Steaua (1988-1989), Progresul Brăila (1989-1991), FC Braşov (1991-1994), Dinamo (1994-1995), AEP Paphos (1995), Panionios (1995-1996), Dinamo (1996), FC Braşov (1996-1997), Dinamo (1997), Sportul Studenţesc (1997-1998), FC Braşov (1998-2001), Henan Jianye (2001-2002), Oltul Sfântu Gheorghe (2002-2003) şi FC Ghimbav (2003-2004);
Meciuri/Goluri în echipa naională a României: 3/0;
În prezent este observator LPF.