Steaua a ieşit învingătoare din derby-ul cu Dinamo, dar a terminat meciul şifonată, având doi jucători esenţiali accidentaţi. Aceştia fie s-au ciocnit între ei, fie au fost “tamponaţi” de dinamovişti: Alex Chipciu a căzut victimă unei ambuscade în care au mai fost implicaţi rivalul Laurenţiu Rus şi colegul Cristi Tănase, iar Vlad Chiricheş a fost accidentat sălbatic de Sorin Strătilă. În locul unei eliminări, “centralul” Sebastian Colţescu a acordat doar “galben” pentru Strătilă. Chipciu are fractură de tibie şi va sta trei luni pe bară, iar Chiricheş, care urma să fie vândut în această vară, e suspect de ruptură la ligamentele genunchiului, putând absenta până la şase luni.
«Am vrut să pun “capac” la minge!»
Sorin Strătilă s-a apărat ieri pe un ton agresiv: “Îmi pare rău pentru Chiricheş, mai ales că e un băiat bun. N-am vrut să-l accidentez, n-am lovit pe nimeni în viaţa mea! Acum sunt făcut criminal, măcelar! Despre lovitura primită de mine la glezne nu se spune nimic! L-am sunat pe Chiricheş, dar nu mi-a răspuns la telefon. I-am dat un mesaj în care mi-am cerut scuze. Am vrut să pun «capac » la minge, dar am ajuns târziu. N-o să aibă nimic, sunt sigur, e doar o contuzie, o să vedeţi! N-am apăsat cu crampoanel e ” . Strătilă vrea să plece de la Dinamo: “M-am săturat să joc o dată la două luni!”. Oricum, Dinamo are de gând să-i facă vânt, socotindu-l element perturbator în vestiar.
Reghecampf: «A fost un gest necugetat»
Ieri, când l-am contactat, antrenorul Laurenţiu Reghecampf era supărat, deoarece riscă să piardă doi titulari, în perspectiva preliminariilor Ligii Campionilor: “Chipciu va stat trei luni, iar Chiricheş a făcut astăzi un RMN, dar rezultatul se va afla abia luni, fiindcă la Spitalul Colentina nu era doctorul Stănescu, cel care citeşte RMN-urile. Ce a făcut Strătilă e un gest necugetat. Nu l-am înţeles, putea fi el în situaţia lui Chiricheş. Nu se face aşa ceva pe un teren!”.