Vacanță de vis pentru un fost ministru din cabinetul Ponta. Nicolae Bănicioiu a fugit de frig tocmai în Emirate. Și-a dus frumoasa soție într-un sejur la Dubai. Cei doi au fost surprinși de reporterii Libertatea pe aeroportul Otopeni, pregătindu-se de îmbarcare spre ”țările calde”.
La București au fost marți, 6 februarie, în jur de 2-3 grade, la Dubai familia Băniciou va face plajă la temperatura perfectă, 25 de grade Celsius.
Bănicioiu, 38 de ani, a fost ministru Tineretului și Sporturilor în cabinetul Ponta 2 ( 21 decembrie 2012-5 martie 2014) și ministru al Sănătății (5 martie 2014-17 noiembrie 2015).
Nicolae Bănicioiu poate lăuda cu o soție frumoasa. El și Mihaela Prioteasa s-au căsătorit acum 7 ani. A fost o nuntă ca-n povești, cu peste 300 de invitați, mulți lideri de seamă ai PSD de la acea vremea, precum Victor Ponta, Adrian Năstase, Ion Iliescu, Marian Vanghelie, Robert Negoiță sau Ecaterina Andronescu.