Edwin van der Sar a revenit pe terenul de fotbal la vârsta de 45 de ani și a apărat un penalty în meciul de liga a 4-a olandeză pe care l-a jucat pentru VV Noordwijk, primul club din cariera sa la seniori, informează digisport.ro.
Retras din activitate pe 28 mai 2011 pe Wembley, goalkeeper-ul batav s-a întors pe gazon sâmbătă, la meciul cu Jodan Boys.De două ori câștigător al Ligii Campionilor (cu Ajax în 1995 şi cu Manchester United în 2008) şi finalist de alte 3 ori, cu un total de 100 de meciuri în competiţie, Van der Sar a dat curs invitației venite din partea clubului la care a mai jucat în perioada 1985-1990.VV Noordwijk a apelat la serviciile legendarului portar olandez după ce titularul a devenit indisponibil pentru întâlnirea cu Jodan Boys. Edwin van der Sar a precizat, însă, că acesta a fost singurul joc pentru care a revenit.În cele din urmă, meciul dintre VV Noordwijk și Jodan Boys s-a încheiat cu scorul de 1-1, după ce Van der Sar a apărat o lovitură de la 11 metri.Deținător al selecţiilor în echipa națională a Olandei (130), Van Der Sar a mai jucat la Ajax, Juventus, Fulham și Manchester United. Fostul internaţional a jucat din nou în ţara sa, la 17 ani de la ultimul său meci cu Ajax.
De Champions League-finale herbeleefd bij @vvnoordwijk: Van der Sar stopt een strafschop tegen @jodanboys#noojodpic.twitter.com/9GCXf0Rkyz — Haniff Harharah (@haniff1986) 12 March 2016