La mai bine de opt luni de la condamnarea pe care a primit-o în ”Dosarul Transferurilor”, Gică Popescu, încarcerat la Penitenciarul Rahova, a reuşit să obţină o victorie importantă în instanţă., scrie realitate.net. Hotărârea s-a aflat abia acum, dar, conform prietenilor ”baciului”, acesta se bucură de acest regim de la începutul lunii octombrie. 

Fostul mare fotbalist român, condamnat la 3 ani, o lună și 10 zile, a reuşit să scape de regimul închis de detenţie şi îşi va continua pedeapsa într-unul semideschis. Acesta este un pas intermediar, obligatoriu, spre regimul deschis, Gică Popescu se va putea deplasa neînsoţit în zonele prestabilite din interiorul penitenciarului.
Avantajul este al familiei. Soția lui Gică, Luminița, își va putea vizita soțul în sala de vizite, și nu ca până, acum, din spatele unui geam și al gratiilor.

Fostul căpitan al Barcelonei a presimţit că va avea regim deschis de detenţie. Popescu le-a spus apropiaţilor la ultima vizită că, în curând, nu vor mai trebui să facă cerere să îl viziteze, pentru că va avea drept de muncă în exteriorul pușăcăriei şi un regim de detenţie mai uşor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.