Toate par a fi în favoarea lui Sebastian Vettel înaintea Marelui Premiu de la Sao Paulo (Brazilia), ultima etapă a sezonului. Datorită celor 13 puncte în plus faţă de Fernando Alonso în ierarhia generală, doar o defecţiune tehnică majoră, o gravă eroare de pilotaj sau un nedorit accident îi pot răpi germanului al treilea titlu consecutiv în Formula 1. Neamţul îşi poate permite luxul să termine pe locul 4, d a c ă rivalul său va câştiga cursa de azi, pe 7, dacă spaniolul se va clasa al doilea, sau pe 9, dacă spaniolul va ocupa treapta a treia a podiumului.
Altfel spus, la doar 25 de ani, Vettel are mari şanse să devină al treilea şi cel mai tânăr pilot care câştigă trei titluri consecutive, în istoria de 53 de ani a competiţiei. Primul a fost argentinianul Juan M a n u e l Fangio (1954-1956), care avea însă 45 de ani când a reuşit această performanţă, iar al doilea a fost Michael Schumacher (2000-2002), conaţionalul său, care împlinise deja 33 de ani. Dacă totul se va termina cu bine pentru el, Vettel va primi o primă de 8.000.000 de euro, care va completa salariul anual de 10.000.000 de euro.
În ciuda situaţiei din clasamenul general şi a faptului că nu a câştigat niciodată Marele Premiu al Braziliei, Fernando Alonso nu a depus armele. “Ştiu că lumea nu mizează pe mine, dar în sinea mea sunt convins că am şanse mai mari decât Vettel de a deveni campion mondial”, a declarat pilotul spaniol al lui Ferrari.
Dacă Sebastian Vettel îşi va apăra titlul de campion, conducerea echipei Red Bull Racing, care a câştigat deja întrecerea constructorilor, va organiza o megapetrecere în onoarea pilotului german. De la aceasta nu va lipsi Hanna Prater (25 de ani, foto), iubita lui, care lucrează în lumea modei.