CUPA MONDIALĂ DE RUGBY / Minunea și-a cerut jertfa: ”stejarii” i-au dedicat victoria minunată obținută contra Canadei lui Marius Tincu. ^Antrenorului secund i-a decedat mama chiar înaintea meciului cu "arţarii", dar a rămas lângă echipă / VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Galezul Lynn Howells, antrenorul echipei României, a declarat, marți, după victoria remarcabilă cu Canada, 17-15 (0-8) de la Cupa Mondială, că ''stejarii'' nu au renunțat nicio clipă la gândul că vor învinge.

"Mă bucur că am reușit această victorie și mai ales că am reușit să revenim atât de bine în joc. Ceea ce a fost dezamăgitor pentru mine a fost că am jucat atât de slab în prima repriză. Știam ce avem de făcut în fața Canadei, aveam un plan de joc, pe care trebuia să îl respectăm. Știam că vom avea șansa să ne facem jocul în ultimele 20 de minute, nu am renunțat nicio clipă la ideea că nu vom putea învinge'', a declarat Howells la conferința de presă de după meciul de la Leicester, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Arhiva foto

''Așteptam doar o oportunitate ca ei să ne lase să ne facem jocul și când aceasta a venit, era clar că vom reuși să marcăm. Este o victorie importantă, pentru că ne ajută să mergem la meciul cu Italia cu un moral bun. Avem doar patru zile până la meci, pe care trebuie să îl pregătim cât mai bine. Am mai spus că pentru noi partida cu Italia va fi ca o finală, pentru că miza este prezența directă la următoarea Cupă Mondială, iar în rugby totul este posibil. Jucătorii trebuie să înțeleagă că e un meci împotriva unei echipe din primul eșalon valoric și să îi acorde atenția cuvenit'', a mai spus Lynn Howells.

Căpitanul Mihai Macovei, autorul celor două eseuri ale ''stejarilor'', le-a mulțumit suporterilor pentru încurajări, dar și lui Tincu, antrenorul cu înaintarea: ''Ne bucurăm de acești suporteri care au venit în tribune și vrem să le mulțumim și să le dedicăm lor victoria, pentru că ne-au încurajat până la final și au fost alături de noi. Dorim să îi mulțumim și lui Marius Tincu, care trece prin momente grele în familie, dar a ales să rămână alături de noi și vrem să îi dedicăm și lui victoria. Toți am jucat astăzi cu gândul la el''. Marius Tincu, antrenor responsabil de înaintare, a primit, luni, o veste tragică, mama lui a decedat.  

România a obținut primul succes în fața Canadei la Cupa Mondială, după ce precedentele două întâlniri, la edițiile din 1991 și 1995, fuseseră câștigate de reprezentanții ''frunzei de arțar''. ''Stejarii'' au bifat a patra victorie consecutivă în întâlnirile directe cu nord-americanii.În ultimul meci la Cupa Mondială 2015, România va întâlni formația Italiei, pe 11 octombrie, la Exeter, pe Sandy Park. Echipa care va câștiga această partidă se va califica direct la Cupa Mondiala din 2019.Stejarii au învins Canada, cu scorul de 17-15, după o revenire de senzaţie, de la 0-15, marţi seara, la Leicester, în al treilea meci disputat la Cupa Mondială 2015 din Anglia şi Ţara Galilor.Naţionala României a reuşit, marţi, cea mai importantă revenire într-un meci din istoria celor opt ediţi ale Cupei Mondiale, învingând reprezentativa Canadei, cu scorul de 17-15, după ce a fost condusă cu 15-0 în minutul 52 al partidei de la Leicester.Pentru România au marcat Mihai Macovei (două eseuri) şi Florin Vlaicu (două transformări, o lovitură de penalitate).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!